Campanie a Ordinului Asistenților Medicali Argeş în Săptămâna Mondială a Alăptării, 1-7 August 2019

Campanie a Ordinului Asistenților Medicali Argeş în Săptămâna Mondială a Alăptării, 1-7 August 2019. Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Argeș, împreună cu Școala Mamei Samas Pitești au organizat un simpozion pentru a marca Săptămâna Mondială a Sănătății celebrată, anual, în întreaga lume în prima săptămână a lunii august.

Tema simpozionului ,,Împreună promovăm alimentația la sân” a avut ca scop
informarea și încurajarea viitoarelor și tinerelor mămici privind alăptarea bebelușilor încă din primele lor ore de viață. Evenimentul a reunit peste două sute de asistenți medicali argeșeni în fața cărora invitații speciali (Mihaela Cudric, medic neonatolog, Dana Tudan, medic de familie, Iuliana Copăcianu, medic giecolog), profesioniști cu ani buni de experiență în domeniul medical, au prezentat argumentele de necontestat ale beneficiului alăptării atât pentru bebeluși cât și pentru mămici. Nu au lipsit de la acest simpozion nici tinere mămici, însoțite de bebeluși sau de copii mici, care au înțeles importanța alăptării și care au oferit hrana de aur pruncilor lor.

De asemenea, asistenții medicali (Neli Homeghiu, Viorica Neață, Corina Ivan, Amalia Neacșu) care formează Echipa Școala Mamei Samas Pitești au prezentat o lucrare atent structurată și care cuprinde toate informațiile privind beneficiile alăptării. Mesajul principal al lucrării este unul de interes general și anume că ,,hrănirea exclusivă la sân a copilului în primele șase luni este esențială pentru o viață sănătoasă”.

Potrivit statisticilor, în țările nordice, rata alăptării exclusive este de aproximativ 90 % în timp ce, în România, situația nu este una cu care ne putem mândri: doar 30% dintre mame își alăptează nou-născuții în primele 6 luni de viață, iar două din zece femei aflate la primul copil renunță la alăptare în mai puțin de o lună.

Creşterea alăptării la nivel global ar putea salva mai mult de 800.000 de vieţi anual, în majoritate copii sub şase luni. De aceea, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă încă din prima oră de viață până când copilul împlinește vârsta de șase luni.

Vicepreședintele OAMGMAMR Argeș, Neli Homeghiu, a explicat că ,,scopul simpozionului este acela de a transmite informația corectă tuturor mămicilor. Ne dorim să formăm un grup de suport prin care să fie sprijiniți atât părinții cât și bunicii. Rolul nostru, al asistenților medicali, este tocmai acesta. Studiile arată că alăptarea exclusivă la sân până la șase luni și continuarea până la doi ani reduce riscul mortalității infantile cu 15%. Vă imaginați ce lucru minunat este că doar pentru faptul că sunt hrăniți la sân timp de șase luni pot fi salvați atâția copii? Bebelușul își trage energia și sănătatea de la sânul mamei sale”.

Neonatologul Mihaela Cudric a menționat că ,,ar trebui ca tânăra mămică să fie pregătită psihic și hotărâtă să alăpteze. Din păcate mămicile nu sunt hotărâte și atunci ele sunt descurajate foparte ușor”. Neonatologul a semnalat și faptul că se practică foarte mult cezariana programată, fapt care contribuie la această lipsă de pregătire deoarece mămicile nu pot alăpta în primele ore de viață ale bebelușului.

Medicul de familie Dana Tudan, a atins în discursul său un subiect sensibil și anume miturile privind alăptarea, dar și alte practici, deloc potrivite, ce privesc comportamentul părinților față de bebeluși mai ales în primele luni de viață.

Sfaturile și mesajele transmise de conducerea OAMGMAMR Argeș și de echipa Școala Mamei Samas Pitești vin în sprijinul tuturor părinților care au înțeles că alăptarea este baza cea mai importantă a sănătății copiilor lor.

Președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, a declarat că instituția pe care o conduce ,,se alătură fiecărui demers menit să atingă obiectivul Organizației Mondiale a Sănătății privind alăptarea. Simpozioanele și cursurile pe care noi le organizăm pe această temă au rolul de a asigura creșterea nivelului de informare, conștientizare și responsabilizare privind alimentația și sănătatea nou născutului. Instituția noastră și-a făcut un crez din a susține, necondiționat și permanent, viața și sănătatea. Alăptarea nu este benefică doar bebelușilor, ci și mămicilor deoarece, potrivit estimărilor, o creştere a ratei de alăptare ar putea evita anual 20.000 de decese provocate de cancerul de sân. Noi am inițiat și promovat campanii care au în centrul atenției ființa umană, indiferent de vârstă, și nu există satisfacție mai mare decât aceea care vine din privirile luminoase ale oamenilor la a căror sănătate ai contribuit”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.