Campanie de colectare. Brazii de Crăciun, ridicați gratuit, în Pitești

Campanie de colectare a brazilor de Crăciun! După trecerea sărbătorilor de iarnă, locuitorii municipiului Pitești care doresc să se debaraseze de brazii de Crăciun trebuie să știe că aceștia vor fi ridicați de către Salubritate 2000 S.A., gratuit.

Campania de colectare începe de mâine, 05.01.2022, iar cetățenii care locuiesc la blocuri sau la case sunt rugați să depoziteze brazii lângă platformele de colectare a deșeurilor, într-un singur loc, accesibil utilajelor.

”Acțiunea se va desfășura exclusiv pentru ridicarea și transportul brazilor depuși la platformele de colectare și va continua în săptămânile ce urmează, până ce toți aceștia vor fi colectați. Pentru un Pitești curat este nevoie de muncă în echipă!”, transmite municipalitatea piteșteană.

Pentru orice informații suplimentare sau sesizări, adresați-vă operatorului la următoarele contacte: tel: 0248636886, dispecerat: 0248636535, fax: 0248215308, e-mail: salubritate@gmail.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here