Căminul Liceului Economic, transformat în hotel. Va fi gata înainte de termen!

Deși termenul de finalizare a lucrărilor la căminul Liceului Economic este abia în luna mai a anului viitor, primarul Cornel Constantin Ionica anunță ca acesta va fi gata în cursul acestui an. „Lucrările au mers mai bine, constructori au fost serioși, am avansat mult aici”, a explicat primarul avansul considerabil pe care îl are execuție acestui proiect.

Valoarea contractului este de 5.313.971,21 lei (inclusiv TVA) iar lucările sunt executate de asocierea dintre SC Valah Construct SRL, SC Selca SA și SC Cons Instal Pro 2000 SRL.

Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea Liceului Economic Maria Teiuleanu. Cele 96 de camere existente inițial vor fi transformate în:

・ 2 apartamente pentru persoane cu dizabilități, dotate cu grup sanitar adaptat;
・ 64 de camera, cu grup sanitar;
・ 15 apartamente cu bucătărie și grup sanitar;
・ 3 camere pentru pedagogi;
・ 1 sală de conferințe;
・ 1 sală de lectură;
・ 4 spălătorii, uscătorii și călcătorii, dispuse câte una pe fiecare nivel.

Aici vor fi cazaţi, în condiţii de confort sporit, sportivi de performanţă, elevi veniţi la olimpiade sau oaspeţi din străinătate sosiţi la diverse manifestări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.