Calendar – 25 decembrie. Crăciunul – Nașterea Domnului

359 views

Calendar – 25 decembrie. Crăciunul – Nașterea Domnului

Considerat în vechile calendare, chiar creștine, drept celebrare a Anului Nou (fapt susținut și de numeroasele practici magice ale Ajunului), Crăciunul a păstrat până la urmă cu preponderență imaginea sărbătorii creștine, în care mai pot fi decelate numai în mică măsură ritualuri păgâne. Sub influența lui Moș Ajun a apărut și un Moș Crăciun, figură controversată, de un demonism accentuat.

Mai întâi ostil momentului Nașterii, convertit (uneori pedepsit) ad-hoc în fața minunii pogorâte asupra soției sale, Crăciunoaia, devine simbol al sărbătorii, al dărniciei și al crezului. Lui i se atribuie obiceiul darurilor făcute copiilor, după modelul celor oferite pruncului Iisus. De cealaltă parte, obiceiul colindatului pare să nu-și găsească întrutotul explicații creștine: fie că obiceiul exista încă înainte de nașterea lui Iisus (și el, când era copil, mergea să colinde!), fie că este practicat ca element component al unor ritualuri eshatologice (când nu se vor mai auzi colinde și când nu se vor mai face ouă roșii va veni sfârșitul lumii), este vorba mai puțin de colindele specifice, în care este preamărită Nașterea (fixate exclusiv de această sărbătoare).

Toate aceste explicații sunt valabile pentru colindele agricole de sfârșit de an, având ca punct de plecare ziua de 23 decembrie, și încheindu-se undeva în jurul zilei de 7 ianuarie.

Nașterea Domnului. Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă, și căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios să nască. Dar n-au găsit gazdă din pricina mulțimei poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obște, ci și toată cetatea.

Deci s-au întors la peștera aceea. Iar peștera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde prea curata și prea bine-cuvântata Fecioara, în miezul nopții rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea și de dragostea Lui, a născut fără durere pre Domnul nostru Iisus Hristos (Viețile sfinților, IV, pp. 1289-1290).

Tradiții: Mai mult de un mileniu creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun, în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: la Roma, până în secolul al XIII-lea, în Franța, până în anul 1564, în Rusia, până în vremea țarului Petru cel Mare, în Țările Române, până la sfârșitul secolului al XIX-lea. La români amintirea acelor vremuri este încă proaspătă, de vreme ce, în unele sate bănățene și transilvănene, ziua de 1 ianuarie se numește Crăciunul Mic, nu Anul Nou (Ghinoiu, 1997, p. 52).

Colindatul. Bucovinenii cred că, mai înainte vreme, foarte multe răutăți făceau oamenii, din pricină că își uitaseră de Dumnezeu. Pentru a-i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină neapărat la urechile oamenilor și astfel să se abată de la calea răutăților.

Atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieși diavolii și astfel lumea va încăpea pe mâna lor. În alte părți se crede că toiagurile ornate ale pițărăilor (duse de aceștia, după colindat, la cimitir, unde sunt înfipte în morminte) sunt folosite pentru amenințarea demonilor. Diavolii, care rod furcile pământului, amenință în toată clipa să dărâme lumea. Noroc numai de Maica Domnului, că ia aceste nuiele de la Crăciun și le arată diavolilor. Atât cât dracii se uită la ele, Maica Domnului așază la loc furcile pământului (Pamfile, 1997, pp. 291, 393-394).

Ca personaj mitologic de natură solară, Crăciunul apare și în unele credințe: „Crăciunul e un moșneag. El vine pe un cal alb, după ce cântă cucoșii de trei ori“ (Niculiță-Voronca, I, p. 57). Se spune că Moș Crăciun a găzduit și ospătat pe Ioan Sântioan. Cică Ioan Sântioan a călătorit cu Maica Domnului și cu Hristos și s-au abătut la casele lui Moș Crăciun. După ce s-au ospătat și au băut, Ioan Sântioan a zis lui Moș Crăciun: „Noi bem și ospătăm și nu ne întrebăm cine e mai mare dintre noi“. Moș Crăciun i-a răspuns: „Mare ești, Doamne, de mărire, de când te-ai născut. Dar eu m-am pârlejit (am fost de față) și te-am sprijinit în poala de veșmânt și n-ai dat de pământ“ (Fochi, pp. 209-210).

Sub influența creștinismului, Crăciun apare și ca figură apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinților, este mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căiește și-i cere iertare lui Dumnezeu, devenind primul creștin, sfântul cel mai bătrân (Ghinoiu, 1999, p. 229). Prin tot ceea ce face, Crăciun se opune sau împiedică nașterea pruncului Iisus, întrucât venirea lui presupune mai întâi plecarea (moartea) Moșului.

Tradițiile contemporane despre „sfântul“ Crăciun, Moșul „darnic și bun“, „încărcat cu daruri multe“, sunt printre puținele influențe livrești pătrunse în cultura populară de la vest la est și de la oraș la sat (Ghinoiu, 1997, p. 53).

Când s-a născut Hristos, baba lui Moș Crăciun, Crăciuneasa, s-a dus de a moșit pe Maica Domnului. Când a auzit Moș Crăciun că femeia sa a lucrat în ziua lui, i-a tăiat mâinile pe loc. Atunci Crăciuneasa s-a dus la Maica Precista și, plângând, i-a spus ce-a pățit și i-a arătat mâinile. Maica Precista a suflat peste mâinile Crăciunesei și îndată mâinile i s-au făcut frumoase și curate, iar nu zbârcite, cum erau înainte de aceasta. În Transilvania, pentru Crăciun e bine ca fiecare creștin să facă măcar câte un colac, care să aibă înfățișarea unei mâini cu degetele-ntinse. De atunci a rămas datină ca să se facă pomenitul colac, care se unge pe deasupra cu gălbenuș de ou, ca să sclipească întocmai cum sclipeau atunci mâinile Crăciunesei (Pamfile, 1997, p. 336).

În noaptea de Crăciun nu trebuie să se stingă focul. Se pune în această noapte un buștean în foc, numindu-se bușteanul Crăciunului (Fochi, p. 36). Acum se face împerecherea păsărilor (Mangiuca, 1882, p. 33). La Crăciun este cerul deschis (Mangiuca, 1882, p. 33).

Obiceiuri: Finii merg pe la nași cu daruri (Ispirescu, f. 64). Colindul cu steaua. Începând cu întâia zi de Crăciun și sfârșind în ziua de Bobotează, mai pretutindeni, sau numai până la Sf. Vasile, copiii umblă cu steaua. Copiii care umblă cu steaua se numesc stelari, colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată (Pamfile, 1997, p. 345).

Prin Vicleim sau Irozi se înțelege datina tineretului de a reprezenta la Crăciun Nașterea lui Iisus Hristos, venirea Magilor după stea, poftirea lor de către Irod, șiretenia acestuia de a afla pruncul prin mijlocirea celor trei Crai și, adesea, înfruntarea necredinței, personificate printr-un copil sau un cioban (Pamfile, 1997, p. 364).

Turca umbla de când Irod împărat a omorât cinci mii de prunci. El nu știa cum să facă, ca să scoată pe copii și pe femeile cu copii afară pentru a omorî copiii. A făcut un om urât, îmbrăcat în piele de țap, cu coarne în cap și cu pene de cocoș în vârf și clopot la spate și cu o măciucă mare în mână. Cine se îmbracă în turcă își pierde năravul, nu poate merge la biserică șase săptămâni; cine moare în acele șase săptămâni nu se îngroapă în cimitir, nici nu trage clopotul pentru el (Fochi, p. 337). Se face alergare de cai în ziua Crăciunului (Mangiuca, 1882, p. 33).

Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Cenușa bușteanului care arde în noaptea Crăciunului e împrăștiată prin grădini pentru a promova rodirea lor (Bârlea, p. 297). Cine în ziua de Crăciun mănâncă întâi carne de vrabie, acela va fi ușor la muncă vara ca vrabia (Gorovei, 1995, p. 133).

De Crăciun, dacă ai împrumutat ceva, să aduci lucrul acasă, să știe că are stăpân (Niculiță-Voronca, I, p. 162). La cele trei sărbători mari: Crăciun, Paște și Rusalii, să te speli cu apă după bani și vei fi bănos (Gorovei, 1995, p. 16).

Apărător de rele și durere: Cele mai numeroase atestări apar cu privire la colacul de Crăciun. Din tărâțele și fărâmiturile primului colac se dă la vite și păsări „ca să le ferească de rău“, iar troaca în care a fost frământat se pune în fânul care se dă la vite și „vor fi spornice“.

Înainte vreme se făcea un colac deosebit, colacul plugarilor, care se ținea pe masă de la Crăciun până la Anul Nou, uneori până la Bobotează, când era împărțit la cei ai casei și la vite, „ca să fie ferite de boale“. Pe alocuri rostul acestui colac era apotropaic, pentru ca dracul să nu fure copiii din casă, căci legenda certifică cum odată dracul a vrut să fure un copil, dar colacul a răspuns la cele zece întrebări-ghicitori și dracul a pleznit de necaz (Bârlea, pp. 297-298). Nu se mănâncă carne de Crăciun, ca să nu se dea lupii la vite (Candrea, 1928, p. 141).

În ziua de Crăciun nu se mănâncă carne, căci, dacă s-ar face, atunci prin decursul întregului an vitele ar boli („Ion Creangă“, an II, nr. 6, 1909, p. 159). Să nu mănânci carne de porc în ziua de Crăciun, ca să nu piară porcii peste an (Gorovei, 1995, p. 200). Cât țin zilele Crăciunului, furca de tors trebuie ascunsă, căci altfel cel ce o va vedea în aceste zile va fi mușcat de un șarpe atât de gros și atât de lung, ca o furcă (Pamfile, 1997, p. 396).

Dacă te lai în ziua de Crăciun nu faci păduchi (Gorovei, 1995, p. 182). Practica magică începută la Crăciun și încheiată la Sânvăsâi, pentru apărarea vitelor de lupi, este numită Legatul fiarelor.

În seara de Crăciun masa, pe care este așezată o pâine rituală, numită stolnic, se înconjoară cu un lanț de fier. După opt zile, în ziua Anului Nou, pâinea este tăiată felii și mâncată de copii și animale, iar lanțul cu care a fost legată masa se așează în fața grajdului, pentru a trece vitele peste el (Ghinoiu, 1999, p. 231).

Oracular: Dacă în dimineața de Crăciun intră în casă un bărbat, oile vor făta berbeci; dacă intră femei, vor făta miele (Mușlea-Bârlea, p. 411).

Magie: Spre a vindeca vreo vită de deochi, să se lase blidele de la ajunul Crăciunului nespălate până a doua zi, când trebuie a le spăla ș-apoi a strânge acea apă; după ce s-a așezat, se strânge și, în caz de trebuință, se spală cu ea vita (Gorovei, 1995, p. 75).

Despre vreme: Dacă la Crăciun e cald, încât se pot ține ușile deschise, la Paști va fi frig (Pamfile, 1997, p. 398). Dacă în prima zi de Crăciun va fi vreme senină, frig și ger, atunci vara va fi bună (Gherman-4, p. 126). Începerea câșlegiului (carnelegiului). Când e lung timpul între securi (posturi), adecă ține lung timpul carnelegiului (carnevalului), atunci se crede a fi anul bun, mănos (Mangiuca, 1882, p. 33).

Comments

comments