Ziua Crucii, Crucea Mare; Ziua Șarpelui; Cârstovul viilor; Înălțarea sfintei Cruci
Situată la polul opus al Alexiilor (17 martie), Ziua Crucii reprezintă momentul când pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele, șerpii, plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvară.
În plan simbolic, Ziua Crucii atrage după sine numeroase interdicții ce vizează consumarea alimentelor marcate cu semnul crucii (usturoi, nucă, pește etc.). În calendarul viticol, acum se declanșează culesul viilor. De asemenea, este ultima ocazie în care se mai pot obține remedii de leac necesare practicilor magice.
Înălțarea Sfintei Cruci. Văzând Constantin că cu Maxentie era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpânește Cerul și pământul, pre care și neamul creștinesc îl cinstește, ca să-i dăruiască lui chip de biruință asupra muncitorului.
Drept aceea, cu osârdie rugându-se el, i s-a arătat întru amiază-zi chipul crucei Domnului, închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele, și deasupra scris pe dânsul: „Cu aceasta să biruiești!“ (…)
Constantin, puterea lui Hristos celui răstignit pre cruce cunoscând-o, pre cea vrednică de laudă mamă a sa Elena, ca pre o mare iubitoare de Dumnezeu, cu multă avere a trimis-o la Ierusalim spre căutarea cinstitei cruci.
Și era atunci în Ierusalim patriarh Macarie, care cu cuviincioasă cinste a întâmpinat-o pre împărăteasa (…). Când au găsit-o, alții nu puteau să vadă și să sărute sfânta cruce, întru acea vreme, din pricina mulțimei cei mari de lume, și au dorit ca măcar de departe s-o vadă pe ea.
Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, la un loc mai înalt stând, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: „Doamne miluiește!“ Și de-atunci s-a început praznicul Înălțării cinstitei Cruci a Domnului (Viețile sfinților, I, pp. 467-468, 471, 473-474).
Tradiții: Crucea e arma cea mai puternică a Domnului Hristos și a omului. Prin cruce s-a sfințit, s-a blagoslovit pământul, când diavolul a dus pe Dumnezeu în cele patru părți ale noului pământ, cu gând să-l arunce în apa cea fără sfârșit; prin cruce s-a sfințit carul ce era al diavolului, luându-se acum din stăpânirea lui;
… prin crucea ferestrei (cerceveaua) s-a sfințit casa, izgonindu-se diavolul dintr-însa; prin cruce se sfințește în fiecare zi omul, făcându-și semnul ei, și tot crucea ajută la orice împrejurare, când Necuratul și duhurile rele stau să-l primejduiască pe creștin (Pamfile, 1997, p. 172).
Când pe om îl apucă o spaimă, scapă numaidecât dacă își aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost în anul acela Ziua Crucii (Pamfile, 1997, p. 172).
Încheierea postului negru de la Cruce până la Cruce (Mangiuca, 1882, p. 27). Începutul toamnei nu e la Sf. Mărie, cum zic unii, ci de Ziua Crucii (Bernea, 1997, p. 179).
Închiderea pământului: De la Ziua Crucii până la Alexii toate gângăniile, jigăniile stau ascunse ca într-o lacră prin borți, văgăuni și alte ascunzișuri. Merg toate păsările, se călătoresc de la noi și vin tocmai primăvara. Șerpii, înainte de a intra în ascunziș, se adună la aluniș pentru a face piatră scumpă.
Cine se va nimeri pe acolo e bine să ia o nuia de alun, să o agite către aluniș și să zică de trei ori: „Șerpi, șerpișori,/ De rău făcători,/ Intră-n bortă, că iarna vine/ Și-i rău pentru tine!“ După rostirea acestor vorbe să se dea repede la o parte, căci șerpii, înșirându-se unul după altul, vor porni din aluniș.
Omul trebuie să-i ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc și pe cel din coadă; să caute în gușa celui din urmă și va găsi în ea piatra cea scumpă, tămăduitoare de multe boli.
Șerpii care i-au mușcat pe oameni nu pot intra în pământ în această zi; pentru acest păcat, pământul nu-i primește. Ei sunt meniți ca să-i omoare omul, pentru ca greșeala făptuită să se șteargă.
După Ziua Crucii nimănui nu-i mai este îngăduit să ucidă șerpi. Ziua Crucii e ziua șarpelui: de aceea nu se taie lemne, ca să nu vină șarpele la casă (Pamfile, 1997, p. 174).
De Ziua Crucii pământul se închide și pentru plante: acum vorbesc toate florile, care-și arată părerea lor de rău că se usucă. Acele plante care încă își mai păstrează viața se socotesc necurate sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor și desfătărilor omenești. Fragi, dacă se vor mai găsi după Ziua Crucii, nu trebuie să fie mâncați, ei fiind sorociți morților (Pamfile, 1997, p. 174).
De Ziua Crucii nu se mănâncă nimic ce are cruce: usturoi, nucă, perjă, pește (că are cruce în cap), întocmai precum și de Sf. Ioan nu se mănâncă nimică ce are cap (Niculiță-Voronca, II, p. 189).
Obiceiuri: Moșii – aceste pomeniri constau din ulcele nouă, pline cu apă curată, miere sau mied, fiind împodobite pe la gură cu strămătură roșie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colăcel sau un covrig și o lumină de ceară.
Acestea se trimit mai ales la casele cu copii. Pe unde nu sunt copii se trimit cane, precum și alte vase mai mari, de cari se știe că sunt de nevoie în acea casă. Cei ce duc capătă de asemenea moși (Pamfile, 1997, p. 173).
Cârstovul viilor: e bine să se înceapă culesul viilor (Pamfile, 1997, p. 176). La Cârstovul viilor au obiceiul de a chema preotul pentru săvârșirea rugăciunii la locul unde vor așeza butoaiele pentru vin. Țăranii postesc o săptămână întreagă și fac rugăciuni la vii și pivnițe (Fochi, p. 265).
La cules este obicei ca, după ce se calcă strugurii, când este să se toarne în butie cea dintâi vadră de vin, se adună toți culegătorii și dau chiot. Asemenea se face la toate buțile, când se începe a turna în ele. În timpul culesului, serile se face câte un foc mare de viță uscată, împrejurul căruia joacă culegătorii, după ce au mâncat, și lăutarii cântă (Ispirescu, ff. 55-56).
La culesul viilor, nu este uitat strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul buștean al viei, aceștia fiind lăsați ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului (Chicet-5, p. 32).
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Înălțarea Sf. Cruci se ține, căci îți vei găsi ușor leacul când te vei îmbolnăvi (Speranția, III, f. 95 v). Care pom n-a rodit, să pui în Ziua Crucii curpeni de pepeni pe el, că la anul rodește (Niculiță-Voronca, II, p. 190).
Apărător de rele și durere: Dă boala peste oamenii care lucrează de Ziua Crucii (Speranția, VI, f. 62). Cine postește postul Crucii, scapă de boli rele, de friguri etc. (Mușlea-Bârlea, p. 401).
Dacă cineva zace de friguri și-l apucă această sărbătoare, boala „se va închide“ în trupul lui și frigurile nu-l vor slăbi până la anul viitor (Pamfile, 1997, p. 174).
Magie: La Ziua Crucii se strâng buruieni: mintă creață, calapăr, busuioc, cipruș (lemnul Domnului), botângi, săscuțe, măierean, cimbru ș.a. și se usucă pe la icoane. Cu acestea se fac apoi scalde la bolnavi (Pop Reteganul-2, f. 154).
Dimineața, pe nemâncate, să culegi prune, căci sunt bune de descântat (Mușlea-Bârlea, p. 401). Perjele strânse în ziua de Ziua Crucii sunt bune de bubă rea (Gorovei, 1995, p. 30).
Cine prinde în Ziua Crucii un șarpe, îl omoară și-i pune în gură un sâmbure sau cățel de ai, îl bagă sub pragul ușii, și așa aiul încolțește acolo în gura șerpelui, apoi în ziua de Sf. Gheorghe aiul acela îl pui în pălărie, te sui în turnul bisericii, când vin oamenii de la biserică, și ai darul de a vedea și cunoaște pe strigoi (Gorovei, 1995, p. 222).
Despre vreme: Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă (Pamfile, 1997, p. 173). Se crede că dacă se călătoresc cocoarele în vreo zi înainte de Ziua Crucii, în noaptea acelei zile va fi brumă (Gorovei, 1995, p. 261).
Se crede că nu e bine a rupe călinele înainte de Ziua Crucii, căci la din contra vor fi curând geruri (Gorovei, 1995, p. 269).