Bucuraţi-vă de porcul de Crăciun, dar nu faceţi exces!

Fără doar şi poate că apropierea Crăciunului ne dă sentimentul iernii tradiţionale româneşti. Importanţa religioasă a acestei mari sărbători hibernale constă în faptul că Naşterea Domnului coincide cu apariţia Creştinismului. După un post mai scurt sau mai lung, mai riguros sau mai superficial, oamenii petrec şi se înfruptă, iar principalul „protagonist” culinar al Crăciunului este porcul. Savurosul patruped trandafiriu, consumat în mod iraţional, poate intra în conflict cu starea de sănătate. Mai mult, la pacienţii cardiaci, obezi, cu tulburări ale grăsimilor sanguine, cu suferinţe digestive, delicioasa carne de porc s-ar cuveni să fie consumată şi mai parcimonios.

Dincolo de calităţile culinare ale cărnii, porcul oferă medicinei soluţii terapeutice, datorită compatibilităţii cu ţesuturile umane. Ne referim aici la preparatele celulare din ficat porcin utilizate ca trofice hepatice, la preparatele de insulină ordinară utilizate în tratamentul diabetului, la primele valve biologice implantate chirurgical la om, Hancock şi Carpentier-Edwards, la alte potenţiale molecule sau organe ce ar putea fi utilizate ca „piese de schimb” pentru omul bolnav.

Remarcăm faptul că porcul este şi unul dintre protagoniştii zodiacului chinezesc. Din punct de vedere estetic şi moral, imaginea porcului este asociată cu un anumit grad de indecenţă, chiar obscenitate. Capul său conic, grohăitul nemuzical şi, mai ales, atracţia către murdărie, îl caracterizează în sens negativ. El este un antimodel de igienă şi aceasta îi dă conotaţii medical-peiorative. Uneori, la supărare, oamenii se mai „alintă“ cu o astfel de metaforă, iar expresia „a face pe cineva albie de porci” se circumscrie aceluiaşi context. Dar starea de nervozitate trece şi, în momentul în care oamenii se aşază la masă, porcul capătă brusc conotaţii pozitive. Oamenii se întrec în a-l devora pe „Marele alb” sau pe „Marele negru”, pe râmătorul de Bazna sau pe cel de Mangaliţa.

De ce trebuie să fim precauţi la consumul cărnii de porc?

Porcul adăposteşte un parazit extrem de periculos: trichinoza – infestarea cu Trichinella spiralis – poate da miocardită (inflamaţia muşchiului cardiac), care uneori poate evolua fatal. De aceea, porcii comercializaţi sunt riguros verificaţi din acest punct de vedere, prin examinarea microscopică a unei porţiuni de muşchi intercostal sau diafragm.
Abia intrată în organism, carnea de porc este supusă procesului de masticaţie (mestecare), fiind sfâşiată de dinţi prin efortul mecanic al maxilarelor. Ajunsă în duoden, ea este pregătită de către sărurile biliare pentru descompunerea biochimică. Secreţia acestor săruri presupune un efort concertat al ficatului şi al aparatului biliar.
Producţia excesivă a amilazelor, tripsinelor şi a altor enzime lipoproteolitice necesare procesului de descompunere a proteinelor şi grăsimilor poate suprasolicita pancreasul. Urmează absorbţia intestinală a chintesenţei cărnii, şi ea un proces laborios. Produsele de degradare metabolică a cărnii solicită din plin segmentul terminal al tubului digestiv – colonul şi rectul (intestinul gros). Absorbţia se traduce prin traversarea vilozităţilor intestinale şi pătrunderea în circulaţie a biomoleculelor.
Carnea de porc bogată în grăsimi poate altera astfel tabloul lipidic al sângelui sau lipidograma. Creşterea excesivă în plasma sanguină a colesterolului, în special a celui „rău” (fracţiunea LDL), constituie un factor major de risc pentru infarctul miocardic acut şi, prin urmare, necesită un tratament specific cu medicamente eulipemiante de tip statin sau fibrat.

Fiţi atenţi la… ingrediente!

Să recunoaştem însă că, în afara beneficiului hedonic – plăcerea de a mânca – carnea mamiferelor oferă organismului proteinele cu cea mai mare valoare biologică, utile în: procesul de creştere şi dezvoltare a copilului şi adolescentului, apărarea împotriva infecţiilor prin sinteza anticorpilor, obţinerea performanţelor fizice şi intelectuale.

Este ultracunoscut faptul că suculenta carne de porc se asociază de minune cu condimentele şi cu vinul roşu. Deşi se ştie că piperul este mai picant decât sarea, pentru inimă, aparent paradoxal, sarea este mai periculoasă decât piperul. Usturoiul crud, dincolo de aroma specifică, are efect benefic asupra presiunii sanguine, nu însă preparat ca mujdei! De aceea, clorura de sodiu este interzisă pacienţilor hipertensivi, ca şi celor ajunşi în faza evolutivă de insuficienţă cardiacă. Mai mult, sarea de bucătărie este prohibită la toţi pacienţii care prezintă edeme, fie de origine cardiacă, fie de altă natură. În aceste situaţii poate fi utilizată sarea fără sodiu, recte clorura de potasiu. Cât despre bahica licoare rubinie, ea limpezeşte plasma de grăsimile în exces, dar recomandăm prudenţă la pacienţii hipertensivi.

Bucuraţi-vă de Crăciun, dar nu faceţi exces!

Potrivit unui adagiu latin, uzitat şi în dreptul francez, „Abusus non tollit usum”, adică posibilitatea abuzului nu trebuie să împiedice utilizarea. Vă puteţi bucura, deci, de friptură, sarmale, cârnaţi, tobă sau chiar şorici, însă cu deosebită cumpătare: mai degrabă la masa de prânz decât la cină, preparându-le, de preferinţă, cu ulei de măsline şi urmate, ca desert, de un măr sau o portocală.

Am scris acest articol plecând de la observaţia că, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, serviciul de urgenţe al Spitalului Judeţean înregistrează, în fiecare an, pacienţi cu diagnostice specifice exceselor alimentare, ca urmare a meselor copioase, din care nu lipseşte delicioasa carne de porc! Depinde de dumneavoastră dacă patrupedul trandafiriu vă este prieten sau potrivnic!
Vă urăm tuturor să petreceţi acest Crăciun fericiţi şi sănătoşi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.