Botez organizat în curtea unei locuințe din Pitești, oprit de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au organizat și desfășurat 22 de acțiuni punctuale (din care 19 acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu reprezentați ai instituțiilor M.A.I. – jandarmi și pompieri argeșeni, și una cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Au fost verificate 134 de societăți comerciale, 834 de persoane şi 104 mijloace de transport în comun.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei, după cum urmează:
-27 de sancțiuni, în valoare de 1.500 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție în spațiile pentru care există această obligație;
-o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, pentru organizarea unei petreceri private la domiciliu.

Botez oprit de polițiști

Pe 06 iunie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești s-au sesizat cu privire la faptul că, în curtea unei locuințe, din raza de competență, se desfășoară un eveniment privat la care participau mai multe persoane (botez). Evenimentul a fost sistat, iar organizatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.