Bolnavii de cancer au dat în judecată statul român

1,504 views

cancerAlianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) a dat în judecată statul român în trei procese diferite pentru nerespectarea dreptului pacienţilor la Sănătate, garantat prin Constituţie. Procesele au fost demarate în luna mai şi se află acum în desfăşurare.
,,Au trecut şase ani, peste 2000 de zile de când ne luptăm cu bolile noastre şi pierdem război după război pentru că nu ne putem trata cu acele medicamente care ne-ar oferi şanse reale la viaţă. Sunt şase ani de când discutăm cu autorităţile, de când tragem semnale de alarmă şi tot atâţia ani de când autorităţile au ales să ne ignore. De data aceasta sunt obligate de instanţă să-şi îndrepte atenţia către noi şi să ne răspundă solicitărilor noastre de a avea acces la medicamente de ultimă generaţie”, a declarat Cezar Irimia, preşedinte Alianţa Pacienţilor Cronici din România.

APCR a demarat trei procese împotriva statului român:

1. Declanşarea procedurii de infringement pentru încălcarea Directivei 105/89 care prevede ca statele europene să soluţioneze cererile de introducere a unor terapii pe listele de medicamente compensate şi gratuite în maxim 180 de zile;

2. Acţiune în instanţă pentru obligarea Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să actualizeze lista medicamentelor compensate;

3. Demararea unei Ordonanţe Preşedinţiale prin care 7 pacienţi care suferă de melanom malign, carcinom hepatic şi poliartrită idiopatică juvenilă, membri ai APCR, solicită autorităţilor să le pună la dispoziţie tratamentul inovator prescris de medic care este esenţial pentru supravieţuirea lor.

,,Suntem conştienţi că avem de parcurs un drum lung, că este pentru prima oară când pacienţii români iau acţiune la un asemenea nivel împotriva statului român şi chiar şi aşa, aceştia vor mai avea de aşteptat până când problema accesului la tratament va fi soluţionată. Dar măcar acum au mai multă speranţă întrucât procesele sunt acum pe rol şi conform procedurilor ar trebui ca în perioada imediat următoare să avansăm cu fiecare dintre ele”, a declarat Dan Cimpoeru, avocat APCR.
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI