Bolile de inimă şi accidentele vasculare cerebrale, alături de cancer, constituie cele mai frecvente cauze ale deceselor argeşenilor. Potrivit datelor statistice, în anul 2011, ultimul an pentru care s-au  prelucrat datele la nivelul judeţului, dintre argeşenii suferinzi de diverse afecţiuni s-au stins din viaţă 7.510 persoane. Numărul bărbaţilor a fost mai mare decât cel al femeilor, 3.944 faţă de 3.566 de persoane. Cele mai frecvente cauze ale deceselor, care reprezintă mai mult de jumătate dintre morţile patologice, au fost bolile aparatului circulator – 4.669, dintre care 1.319 – boala ischemică a inimii şi 1.194 – boli cerebro – vasculare. În acelaşi an, din cauza tumorilor de diverse tipuri au murit 1.400 de persoane. Tuberculoza, considerată o boală a mizeriei, parte a bolilor infecţioase şi parazitare, continuă să facă victime în Argeş şi în România. Numai în Argeş s-au înregistrat 61 de astfel de decese, dintre care 31 din cauza tuberculozei.
La capitolul boli endocrine şi de nutriţie s-au luat în evidenţă 85 de cazuri, dintre care 83 s-au datorat diabetului zaharat. Tulburările mentale şi de comportament au făcut două victime, iar bolile sistemului nervos au răpus 100 de persoane. Din cauza bolilor aparatului respirator au murit 375 de persoane, a celui digestiv – 386, iar a celui genital şi urinar – 96. Restul au murit din diverse alte cauze: malformaţii congenitale şi anomalii cromozomiale, traumatisme sau otrăviri ori alte cauze externe.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI