În după-amaiaza zilei de 16 mai, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au fost sesizaţi cu privire la o stare conflictuală în familie, pe raza comunei Mihăești.

Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Mihăești, pe fondul consumului de alcool, și-ar fi agresat fizic soția și ar fi amenințat-o cu acte de violență, în timp ce se aflau în locuința comună. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie şi ameninţare.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (foto ilustrativ) 

Comments

comments