Bazinul Olimpic, renovat din temelii. Imagini superbe cu noul hol de la intrare

În Pitești, la acest moment, sunt deschise 24 de șantiere de investiții, constând în lucrări de construcție la obiective noi sau reabilitări masive. „Azi am vizitat, împreună cu reprezentanți ai presei locale, trei dintre ele: pe cele de la Colegiul Național „Zinca Golescu”, de la Bazinul Olimpic și pe cel de la Sala Polivalentă Pitești Arena! Profesioniștii vor scrie despre acestea mai bine, cu siguranță, eu doar promit să fim, în continuare, transparenți în tot ce facem!” a declarat Cristian Gentea, primarul orașului.

Lucrările la Bazinul Olimpic din Pitești merg în ritm susținut, de data aceasta primarul Cristian Gentea fiind mulțumit de constructori și de felul în care aceștia se implică. Două proiecte sunt în lucru la ora actuală privind bazinul: unul legat de creșterea eficienței energetice, finanțat din fonduri europene, iar al doilea, venind în completarea primului, privind reabilitarea propriu-zisă, renovarea tuturor spațiilor din bazin și aducerea lor la nivelul de performanță cerut în anul 2022.
Valoarea proiectului de eficientizare energetică, ce constă în schimbarea peretelui cortină de geam, montarea unui sistem de panouri solare și schimbarea tuturor țevilor și pompelor de căldură pentru recuperarea totală a apei și energiei termice, este de 16,1 milioane lei.
În ce privește lucrările de reabilitare, acestea constau în modernizarea holului de la intrare, a vestiarelor și a teraselor pentru public, schimbarea gresiei în ambele bazine (gresie care se pune milimetric, pentru că altfel nu va fi omologat bazinul) și a pavajului întregii suprafețe, realizarea unui tavan special (tip grilă aluminiu), refacerea instalației de ventilație, refacerea  tabelei de afișaj electronic și amenajarea exterioară, inclusiv a parcărilor. Valoarea lucrărilor este de 8,7 milioane lei, bani alocați din bugetul local.
Practic, din martie 2023 Bazinul Olimpic Pitești va fi redeschis publicului, toate lucrările urmând a fi finalizate până atunci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.