Bascov este una dintre localităţile argeşene aflate în plină dezvoltare. Cetăţenii beneficiază de toate utilităţile, au fost asfaltaţi kilometri de drumuri, dar şi reabilitate din temelii toate şcolile din comună. Pentru acest an, primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu şi-a propus noi proiecte de investiţii, pentru care doreşte să acceseze fonduri guvernamentale.

Primul proiect vizează creşterea eficienţei energetice pentru o serie de instituţii din localitate, dar şi reducerea costurilor. Astfel, prin finanţare din fondul de mediu, primarul comunei Bascov vrea să achiziţioneze şi să monteze panouri solare pentru cele două școli din comună, pentru Grădinița cu Program Prelungit Bascov, dar și pentru sediul Primăriei.

Un alt mare proiect al edilului comunei Bascov vizează construirea unei săli de sport în localitate cu o capacitate de 180 de locuri pentru care primarul doreşte să obţină finanţare de la Compania Națională de Investiții.

Şi crearea unui complex sportiv modern, cu toate dotările necesare, se află pe lista primarului din Bascov.

Comments

comments