Barză rănită, salvată de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș

]În ziua de 11 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au identificat, pe raza comunei Izvoru, o barză rănită.

Întrucât pasărea se afla în stare de pericol, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protectia Animalelor au transportat pasărea la Grădina Zoologică a municipiului Pitești, pentru a beneficia de asistență medicală, adăpost și îngrijire specializată din partea unor persoane care au cunoștințele, experiența și resursele necesare îngrijirii acesteia.

În baza art.24, ind.1 din Legea 205/2004R privind protecția animalelor, a fost emis un Ordin de plasare a animalului în adăpost anunţă Poliţia Argeş.

Verificările continuă, pentru stabilirea împrejurărilor în care pasărea a ajuns în această situație și luarea măsurilor legale care se impun.

Conform obiceiurilor românești, se spune că mărțișoarele trebuie purtate în luna martie până când vedem prima barză pe cer. Atunci, ele se leagă la un pom înflorit, să facă rod bogat.

Există multe mituri și superstiții legate de berze, marea majoritate fiind de bun augur.

Însă trebuie să știm că barza, fie ea albă sau neagră, este o pasăre ocrotită prin lege în țara noastră, pe întreg arealul ei de răspândire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.