Bărbat urmărit internațional, prins de polițiștii argeșeni

245 views

Bărbat urmărit internațional, prins de polițiștii argeșeni. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale împreună cu polițiștii din comuna Bascov, l-au depistat marți, 11 septembrie, pe T.V.N., de 44 de ani, din municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud, urmărit la nivel internaţional în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Italia.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, împotriva acestuia fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore.

Comments

comments