Bărbat înjunghiat în inimă, chiar lângă secţia de Poliţie Găvana. Medicii l-au salvat printr-o minune!

Noaptea trecută, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin 112 că în  apropierea unei săli de jocuri de noroc din cartierul piteștean Găvana, la doi pași de Secția 2 de Poliție, un bărbat a fost rănit cu un cuțit de o altă persoană.

Ajunși imediat la locul incidentului, salvatorii, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, precum și echipaje medicale, l-au găsit înjunghiat în inimă și în ficat și l-au transportat de urgență la Spitalul Județean.

Intervenția la care a fost supus de urgență a fost o reușită, omul având norocul ca din echipa salvatoare care era de gardă să facă parte și singurul chirurg toracic din județ, dr. Alexandru Stoian.

Din primele verificări efectuate de polițiști, victima este un bărbat de 38 de ani, din judetul Caraș-Severin, iar persoana bănuită de săvârșirea faptei este un bărbat de 38 de ani, din Pitești, care a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției pentru cercetări.

În urma concluziilor preliminarii referitor la starea victimei, precum și a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, în care cercetările sunt desfășurate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 38 de ani, din Pitești, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.