Bărbat dispărut din Stâlpeni, căutat cu drone, câini de urmă şi camere cu termoviziune

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au început aseară târziu căutarea unui bărbat în vârstă de 85 de ani, care a plecat de acasă, din Stâlpeni, și nu a mai ajuns înapoi.

El era cunoscut cu afecțiuni medicale.

Pentru găsirea omului s-au mobilizat peste 50 de persoane. Polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari au desfășurat activități de căutare, inclusiv pe parcursul nopții trecute.

Pentru identificarea bărbatului s-au folosit drone, câinele de urmă și camera cu termoviziune.

Din fericire, bărbatul a fost găsit, în această dimineață, de către un polițist și o rudă a sa, voluntară la acțiunile de căutare, la aproximativ 2 km de locuința sa.

Acesta se rătăcise și nu avea asupra sa telefon mobil.

„Mulțumim tuturor forțelor implicate, pentru efortul depus!” este mesajul conducerii Poliției argeșene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.