Update. Din primele verificări s-a stabilit că la intersecţia semaforizată de pe bld. I.C.Brătianu cu str. Colonel Stănescu, de pe raza municipiului Câmpulung Muscel, un bărbat de 68 de ani, din Câmpulung, care s-a angajat în traversarea străzii, a fost accidentat de un TIR, condus de un bărbat de 47 de ani, din acelaşi municipiu, pe direcţia Pitești spre Brașov.

Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, la acest moment fiind în curs cercetarea locului faptei, pentru eliberarea cât mai rapidă a părţii carosabile.

Pietonul a fost preluat şi transportat la o unitate medicală, starea acestuia fiind gravă, dar stabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, urmând ca toate împrejurările în care nefericitul eveniment s-a petrecut să fie clarificate în urma cercetărilor.

Pieton lovit de un autocamion în Câmpulung. Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung la fața locului pentru primele măsuri. Pietonul este conștient, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments