Barajul Vidraru, unul dintre cele mai interesante puncte de atracţie din Argeş, reprezintă şi una dintre cele mai mari realizări inginereşti din România. Terminat în 1965, după mai bine de cinci ani de muncă, barajul Vidraru a fost, la vremea respectivă, pe locul 8 în Europa şi pe 20 în lume ca înălţime. Suprafaţa totală a lacului format în spatele barajului este de 893 de hectare, având lungimea de 10,3 kilometri şi lăţimea maximă de 2,2 km în zona Valea Lupului – Călugăriţa şi poate stoca un volum maxim de 465 milioane metri cubi de apă. Adâncimea maximă a apei este de 155 de metri lângă barajul curbat, înalt de 166 metri, iar lungimea coronamentului este de 307 metri.

La asemenea date, proiectarea manuală în urmă cu 53 de ani, folosind doar mintea umană şi instrumentele clasice de calcul, ar fi fost, dacă nu imposibilă, cu siguranţă de foarte lungă durată. Însă, proiectanţii şi constructorii s-au folosit de primul calculator conceput şi realizat în mediul universitar românesc, denumit computerul MECIPT-1. Pe numele său întreg „Maşina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic din Timişoara“, calculatorul a fost construit între anii 1959 şi 1961 de matematicianul Iosif Kaufmann şi de vărul său, inginerul Wilhelm Lowenfeld, de la Facultatea de Electronică. Computerul MECIPT-1 a fost primul calculator cu care s-a realizat o traducere din engleză în română, dar şi cel cu care s-a proiectat, pe lângă Vidraru şi alte obiective importante, cupola Romexpo din Bucureşti.

Dacă nu se inventa MECIPT-1, proiectarea barajului Vidrarului ar fi necesitat peste nouă luni de muncă

MECIPT-1 a fost primul computer conceput şi realizat într-o universitate din România şi, totodată, primul computer alfanumeric, ceea ce înseamnă că putea să prelucreze, în premieră, şi texte. Departe de sistemele de calcul din timpurile noastre, respectivul calculator avea, pe lângă dimensiunile impresionante, şi capacităţi reduse. Pentru a stoca o memorie de 16 Giga bits, care încape azi pe un memory stick ce poate fi ţinut în buzunar, în era MECIPT-1 ar fi fost nevoie de o maşinărie-gigant, care ar fi ocupat câteva clădiri de patru etaje. Totuşi, pentru anii respectivi, acestea erau ceva extraordinar. Astfel, spun specialiştii în domeniu, dacă ar fi fost făcute manual, calculele pentru proiectarea barajului Vidrarului ar fi necesitat peste nouă luni de muncă. Cu MECIPT-1, au fost terminate în 18 zile! Viteza de procesare a calculatorului făcea ca unele programe să dureze ore întregi şi chiar zile. Lucra cu 50 de operaţii pe secundă, iar instrucţiunile erau formate din 15 cifre binare. Programele se introduceau cu bandă perforată. Pe post de imprimantă funcţiona o maşină de scris obişnuită, deasupra tastelor fiind montate nişte relee sub forma unor bastonaşe.

MECIPT-1 funcţiona cu 20.000 de condensatori şi rezistenţe, 30 de kilometri de cabluri şi avea 100.000 de lipituri

Computerul respectiv ocupa o cameră întreagă şi era format din patru panouri înalte de doi metri. Toată instalaţia cântărea aproximativ 500 de kilograme şi consuma peste 10 kw/h. Era alcătuit din 2.000 de tuburi electronice, peste 20.000 de condensatori şi rezistenţe, 30 de kilometri de fire care făceau legătura între componente şi 100.000 de lipituri. În total, consuma circa 10 kW pe oră. Memoria era pe un tambur magnetic, primit ca donaţie din Ungaria, iar capacitatea de memorare era de 1.024 de adrese. Fiindcă era foarte zgomotos, când era pornit, se zguduia întreaga clădire. În plus, producea o căldură extremă, de peste 40 de grade, iar cei ce lucrau cu el trebuiau să stea aproape dezbrăcaţi!

Comments

comments