Azi, zi de doliu local la Lerești! Tinerii morți în accidentul din Portăreasa, conduși pe ultimul drum

Doi dintre tinerii morți în cumplitul accident din Munții Caprei, vor fi conduși azi pe ultimul drum. Ștefania și Ștefan erau logodiți și urmau să se căsătorească în curând.

Comunitatea locală, îndurerată de dispariția lor, a declarat zi de doliu local.

„Dragi lereșteni,

Durerea acestor zile este una imposibil de descris. Comuna noastră a pierdut doi tineri care abia își începeau drumul în viață. Boteanu Ștefania Diana și Berevoianu Ștefan Matei erau la început de drum, un drum plin de vise, de gânduri frumoase și de iubire. Tragedia de la Portăreasa ne-a sfâșiat sufletele și ne-a adunat acum într-o tăcere mult prea apăsătoare, în care lacrimile spun tot ceea ce cuvintele nu pot rosti. Nu mai e loc de judecată, ci doar de rugăciune!
În semn de respect pentru familiile mult prea greu încercate și pentru amintirea celor plecați atât de devreme, marți, 26 august, în ziua înmormântării ce va avea loc la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, comuna Lerești declară ZI DE DOLIU LOCAL.
Pe 26 august, întreaga noastră comunitate va bate la aceeași inimă – o inimă sfâșiată de pierdere, dar plină de compasiune și solidaritate.

Cu adâncă durere și solidaritate,

Primăria și Consiliul Local Lerești!” este mesajul conducerii localității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.