Azi se traversează GRATUIT Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse! Este „Ziua Podului”!

Sursa foto: Facebook/CNAIR

Vineri, 20 iunie 2025, autoturismele care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse nu achită tariful de trecere!

„Vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (autoturisme), care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere.

Acest lucru este posibil fiindcă data de 20 iunie a fiecărui an este considerată „Ziua Podului”, în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului, în conformitate cu prevederile pct. 41 din Anexa nr. 3 Tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse a Ordinului MT nr. 1836/2018” transmite Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.