Cum a trecut Argeşul prin marele cutremur din 1977

În seara zilei de vineri 4 martie 1977, România a fost zguduită de un puternic cutremur cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde.

Cutremurul a provocat cele mai mari pagube produse de un fenomen natural din istoria României: la nivel naţional 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa (1.424 în Bucureşti) şi 11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în Bucureşti).

Epicentrul a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din ţară, la o adâncime de circa 100 de km.

În Piteşti, un singur bloc a fost afectat mai serios, dar vibraţiile au determinat oprirea instalaţiilor din Arpechim, iar facla enormă produsă în timpul cutremurului a stârnit panică în rândul populaţiei. La Uzina din Colibaşi, inginerii au fost concentraţi o lună în fabrică, zi şi noapte.

În blocul 12 B din Trivale se vedea printre etaje

Blocul 12 B din Trivale a fost, conform mărturiilor vremii, singurul afectat în structură, iar timp de un an de zile, perioadă în care acesta a fost consolidat, locatarii de la etajele superioare au stat pe unde au putut.

Din cauza zgâlţâielilor, la etajele superioare s-au dislocat pereţii, de se vedea dintr-o cameră în alta, dar şi între etaje. Problema a fost că la construcţia blocului fuseseră folosite nişte cofraje reutilizate, cu care s-au turnat iniţial cele patru blocuri-turn de pe strada Livezilor. Şi evident că structura nu a rezistat. Un an de zile a fost şantier în bloc! S-au turnat din nou stâlpi de rezistenţă, s-au pus pereţii la loc…

La Petrochimie, s-au oprit automat toate instalaţiile

Imediat după ce pământul s-a oprit din mişcare, oamenii au ieşit pe străzi, iar panica a pus stăpânire pe oraş. Mai ales că mare parte a comunicaţiilor din Piteşti s-au întrerupt şi oamenii nu aveau cum să ia legătura cu cei apropiaţi şi să afle cum sunt, ceea ce a dus la accentuarea spaimei.

Imaginea ce se vedea dinspre Combinat a fost însă un fel de Apocalipsă. Mihai Georgescu, fost director al Arpechim, la fel ca şi colegii săi, a fost chemat de urgenţă la muncă. „Eu locuiam în Centru, pe Bulevardul Republicii, în faţa Centrului de Calcul. Dinspre Combinat se vedea tot cerul roşu, de parcă luase foc! Am stat acasă doar cât să îmi liniştesc familia şi apoi am plecat să văd ce s-a întâmplat la Petrochimie. Pe vremea aceea eram inginer-şef, director de uzină la Piroliză, aveam răspunderea întregii secţii. Din cauza vibraţiilor, aparatura de supraveghere şi control a determinat oprirea automată a instalaţiilor şi toate gazele erau evacuate în faclă, unde ardeau cu o putere extraordinară şi cu înălţimi enorme. Se vedea de la kilometri distanţă, părea că a luat foc cerul întreg! Instalaţiile au rezistat însă bine, nu s-au produs pagube. Într-un singur loc a fost o mică problemă, în Piroliză II, unde, din cauza trepidaţiilor, s-a rupt un ventil regulator de la o conductă” – spune Mihai Georgescu.

Inginerii de la Dacia au trăit o lună la locul de muncă

Unul dintre cei care știau foarte bine cum s-au petrecut lucrurile pe 4 martie 1977 a fost  Constatin Stroe, pe atunci inginer la Uzina Dacia de la Colibaşi. „Nu voi uita niciodată ce s-a petrecut atunci. Nu fiindcă ar fi fost pagube, uzina avea construcţii solide, ci pentru stresul formidabil ce a urmat! După cutremur, din teamă – pentru că nu se ştia ce ar mai putea urma, să nu cumva să se repete evenimentul – toţi inginerii au fost concentraţi în Uzină o lună de zile! Practic, am stat acolo zi şi noapte, neîntrerupt. Plecam acasă cu rândul, 2-3 ore fiecare, ca să ne vedem familiile şi să ne schimbăm, să ne spălăm… Şi producţia a avut ceva de suferit, dar nu foarte mult. Cam 10% a fost scăderea în luna aceea. Dar acum dacă socotim, a fost infim. Atunci produceam doar vreo 300 de maşini pe zi. Comparaţi cu 1.400, cât e ritmul acum! Totuşi, ar trebui să ne rugăm la Dumnezeu ca aşa ceva să nu se mai repete niciodată!”, povestea Constantin Stroe.

Clădirile construite după ’77 rezistă până la 7,5 grade pe scara Richter

Zecile de cădiri dărâmate şi miile de morţi au fost învăţătură de minte pentru conducătorii de la acea vreme şi, după cutremur, au schimbat normativele clădirilor în caz de seism. „Normele de construcţii erau bune şi până atunci, însă apoi au fost introduşi nişte indicatori de rezistenţă, care nu erau luaţi în calcul până atunci. Toate clădirile construite după 1977 rezistă sigur la un cutremur de până la 7,5 grade pe scara Richter. La 8 însă, nu ştie nimeni!”, mai spune Fane Popescu, fostul arhitect-şef al Piteştiului. Problema se pune însă la cele construite înainte. În discuţie intră mai ales cele cu mai mult de patru etaje, care au suferit deja un şoc în ’77 şi care, din varii motive – printre care şi dezinteresul autorităţilor, dar şi inconştienţa proprietarilor – nu au fost nici măcar expertizate, darămite consolidate, în caz că ar avea nevoie. La Primăria Piteşti există o listă de 108 clădiri în această situaţie. Printre ele, cele de pe Calea Bucureşti, blocurile de la Gară, câteva blocuri din Trivale, dar şi Prefectura.