Breakin News! Primele declaraţii ale preşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău despre scandalul în care este implicat: “De câteva zile mă aflu sub ameninţarea unor dezvăluiri de presă. Consider acuzaţiile o mizerie cu substrat politic, de decredibilizare a liderilor PSD. Probabil că împotriva mea nu s-au găsit alte arme de atac. Nu comentez cele publicate despre mine decât după o consultare atentă cu avocaţii. Atacurile nu sunt de azi, de ieri, sunt de mai demult. S-a încercat asupra mea şi a familiei mele mai multe atacuri, dar împreună le-am depăşit. Suntem o familie adevărată. De fapt, un lucru este simplu. Nu sunt corupt, şantajabil şi nu am fost chemat de nicio instituţie a statului să dau declaraţii. Sunt printre ultimii lideri ai PSD la nivel naţional care nu are un dosar. Regret că nu am făcut o declaraţie asupra presiunilor încă de duminică pentru a demonstra că lucrurile erau demult programate. Sunt un om cu bune şi cu rele care poate face greşeli, dar care are şi puterea să le recunoască. De restul se vor ocupa avocaţii”, a declarat preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău. Vom reveni.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI