La 3 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte!
Potrivit Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294 din 3 noiembrie 1916, Școala de Schiori din București (prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte, înființată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii. La comanda acestui corp de trupă, care însuma 1.980 de combatanți, a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu, potrivit volumului „Calendarul Tradițiilor Militare” (2010).
Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească „misiuni de recunoaștere, de siguranță și de legătură”, fiind totodată și o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpați.
La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălțimi dominante, cele mai importante fiind Coșna și Cireșoaia.
Încă de la înfiintarea primelor unităţi în 1916, scopul primordial al Vânătorilor de Munte a fost protecţia trecătorilor şi capacitatea de luptă în zona muntoasă. Aceste trupe şi-au dovedit valoarea şi eroismul în Marele Război şi Al Doilea Război Mondial – în campanile din 1942, în Crimea şi în Munţii Tatra, în 1944.
După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări şi mai ales desfiinţări, care au dus la dispariţia Brigăzii 2 Vânători de Munte, la 14 aprilie 1961, reînfiinţată apoi prin Ordinul MFA din 14 octombrie 1964. Ulterior s-au înfiinţat şi alte brigăzi, ale căror unităţi au fost apoi subordonate unor mari unităţi din forţele terestre.
După 1989, au fost înfiinţate Brigada 7 Vânători de Munte Petroşani şi 61 Vânători de Munte Miercurea Ciuc, iar în prezent, Armata Română are două brigăzi operaţionale, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov, subordonată Diviziei 1 Infanterie, şi Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc, subordonată Diviziei 4 Infanterie.
Foarte buni cunoscători ai vieţii pe munte, Vânătorii de Munte sunt extrem de rapizi, greu detectabili, adaptaţi la condiţiile de mediu şi antrenaţi pentru lupta în zonele montane.
Pot practic să atace din orice zonă şi să se faca nevăzuţi foarte repede sau să execute misiuni riscante de salvare şi cum armamentul greu nu are mare succes în zonele montane împădurite, luptele dintre apărători şi inamic se duc ca şi la partidele de vânătoare, motiv pentru care Armata Romăna îşi numeste trupele alpine „Vânători de Munte”.
Vânătorii de Munte sunt printre cele mai bine pregătite unităţi ale Armatei României, au participat la misiuni internaţionale în Kosovo, Irak şi Afghanistan, sunt considerate printre cele mai bune trupe montane din NATO şi participă la activităţi de instruire în comun, în ţară şi străinătate, cu militari din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franţa, precum şi la aplicaţii multinaţionale.