Azi este Ziua Internațională a Voluntarilor! Fii salvator!

„Ziua Internaţională a Voluntarilor este marcată în fiecare an, în data de 5 decembrie, când sărbătorim angajamentul şi contribuţiile voluntarilor la nivelul comunităţilor şi al societăţii în ansamblul său.

Voluntariatul la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) reprezintă una dintre cele mai provocatoare forme de implicare civică. Prin natura sa, activitatea unui voluntar SMURD este esențială pentru sprijinirea echipajelor profesioniste în situații de urgență și pentru asigurarea unui răspuns rapid și eficient în cazurile de accidente sau alte situații medicale critice.

Activităţile de voluntariat constau în participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii etc.), însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.

Voluntarii noștri sunt cadre didactice, studenți, cadre medicale, părinți, tineri și bătrâni. Toți își găsesc timp pentru a face voluntariat alături de slujbele lor zilnice, sau de alte responsabilități” transmite ISU Argeș.

De la debutul programului, în județul Argeș, peste 1000 de persoane au manifestat interes și au răspuns pozitiv proiectului nostru, din dorința de a se alătura pompierilor în misiunile specifice și pentru a desluși tainele nobilei lor misiuni. În momentul de față, în cadrul ISU Argeș, activează peste 500 de voluntari.

Astăzi, cu prilejul acestei zile, în semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în cadrul instituției noastre, 26 de voluntari au fost recompensați cu diplome de merit, pentru modul în care au acționat în cadrul misiunilor la care au participat, dar și la activitățile preventive” transmite ISU Argeș.

Și tu poți deveni voluntar! Iată care sunt condițiile necesare înscrierii:

  • vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenție;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Totodată, dosarul candidatului trebuie să conțină:

  • cererea de înscriere;
  • certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
  • copie după actul de identitate;
  • avizul psihologic;
  • actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Pentru mai multe detalii, accesați: https://isuag.igsu.ro/program-voluntariat – program voluntariat – fii voluntar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.