Azi este Ziua Europeană a Resuscitării. Și tu poți fii salvator!

224 views

Azi este Ziua Europeană a Resuscitării. Și tu poți fii salvator! Anual, la 16 octombrie, este marcată Ziua Europeană a Resuscitării. Sunt organizate evenimente care au drept scop educarea populației în ceea ce privește acordarea primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardiac.

Iniţiativa unei asemenea zile a avut-o, în anul 2013, Consiliul European de Resuscitare (CER).

În Europa, anual, peste 350.000 de oameni suferă un stop cardio-respirator în afara spitalelor, deci fără a putea beneficia de asistență medicală imediată, și numai una din șase victime primește ajutor de urgență din partea semenilor.

Victimele au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esențial, către inimă și creier.

O intervenție corectă și în timp util ar putea dubla sau chiar tripla rata de supraviețuire, astfel că ar putea fi salvate anual circa 100.000 de vieți, potrivit experţilor.

Dacă în țări precum Spania sau Germania rata de intervenție publică în caz de stop cardio-respirator se situează între 12% – 15%, în Suedia sau Olanda șansa de a beneficia de prim ajutor din partea semenilor este de aproape 60%.

€În toată această agitație care ne înconjoară și care se manifestă la fiecare pas, uităm, din păcate, un aspect extrem de important, ce practic ne definește pe noi, ca oameni. Arta de a dărui. Dăruim emoții, dăruim clipe, dăruim iubire și lista poate continua.

Dar ce facem când suntem puși în situația de a dărui viață unui suflet îngenuncheat și neputincios? Ce facem atunci când nu este nimeni în jurul nostru pentru a ne ajuta să salvăm persoana dragă sufletului nostru?

Te invităm să te gândești la aceste întrebări. Doar tu poți afla răspunsul.

Implică-te! Învață manevrele de resuscitare!
Și tu poți fii salvator!” este mesajul specialiştilor din Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Comments

comments