Azi, caniculă și furtuni! Avertizările ANM

ANM a emis pentru azi mai multe avertizări meteo, atât de caniculă, în sudul țării, cât și de furtună și ploi torențiale cu grindină

Cod galben de furtuni. Interval de valabilitate: 22 iulie, ora 12 – 23 iulie, ora 03

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

La început în zona Carpaților Meridionali și Orientali, iar către orele serii în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și nordul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat și în restul teritoriului.

Cod roșu de caniculă – marți. Interval de valabilitate: 22 iulie, ora 10 – 23 iulie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală

Zone afectate: județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București

Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 40…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod portocaliu de caniculă – marți. Interval de valabilitate: 22 iulie, ora 10 – 23 iulie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală

Zone afectate: județul Ialomița și zona continentală a județului Constanța

În județul Ialomița și în zona continentală a județului Constanța valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 38 și 40 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod galben de caniculă – marți. Interval de valabilitate: 22 iulie, ora 10 – 23 iulie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat

Zone afectate: conform textului și hărții.

Valul de căldură se va manifesta în nordul Olteniei, al Munteniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime, în general, între 18 și 20 de grade.

De asemenea, ANM a emis noi avertizări valabile de miercuri.

Cod portocaliu de caniculă – miercuri. Interval de valabilitate: 23 iulie, ora 10 – 24 iulie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală

În sudul și vestul Olteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod galben de caniculă – miercuri. Interval de valabilitate: 23 iulie, ora 10 – 24 iulie, ora 10

Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic ridicat

Valul de căldură va persista în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și local în partea continentală a Dobrogei. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar cele minime, în general, între 19 și 21 de grade.

Până la sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial în centrul țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.