Avocatul argeşean Radu Nistor, condamnat de Curtea de Apel Piteşti la 2 ani de închisoare

0
603

Avocatul argeşean Radu Nistor a fost condamnat miercuri, 11 august, la 2 ani de închisoare cu suspendare de către judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti.

Acesta a fost judecat sub acuzaţiile de trafic de influenţă, fals în însrisuri sub semnătură privată, instigare la mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În noiembrie 2013, avocatul Radu Nistor Radu Nistor a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind cercetat de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşite în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la mărturie mincinoasă.

Iată ce spune şi decizia dată de Curtea de Apel Piteşti: ”Condamnă pe inculpatul NISTOR RADU CRISTIAN la: – 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii” prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; – 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii „de trafic de influenţă” prevăzute de art. 257 Cod penal anterior, raportat la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal: – 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă” prevăzute de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 Cod penal anterior, în legătură directă cu art. 257 Cod penal anterior, rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; – 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă” prevăzute de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 Cod penal, în legătură directă cu art. 257 Cod penal anterior, rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; – 500 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă” prevăzute de art. 17 lit.c din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 290 Cod penal anterior, în legătură directă cu art. 257 Cod penal anterior, rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 5 Cod penal; – 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ instigare la mărturie mincinoasă” prevăzute de art. 25 Cod penal anterior rap. la art. 260 alin. 1 Cod penal anterior, în condiţiile art. 5 Cod penal. În baza art. 33, 34 Cod penal anterior contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 86/1 Cod penal anterior dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi fixează termen de încercare de 4 ani. Instituie în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 86/3 alin. 1 lit. a – d Cod penal şi anume: – să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de probaţiune Argeş ; – să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86/4 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 01.11.2013 până la 29.11.2013. În baza art.71 Cod penal anterior interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II- a, lit.b şi lit.c Cod penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei accesorii pe parcursul termenului de încercare. Respinge cererea formulată de inculpat având ca obiect excepţia nelegalităţii administrării probelor constând în interceptarea convorbirilor telefonice, cu consecinţa înlăturării lor, potrivit art. 102 Cod procedură penală. Respinge cererile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor formulate de D.N.A – ST Piteşti şi de către inculpat. Obligă pe inculpat să plătească 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 august 2016, la Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here