Avocat argeșean, în arest la domiciliu. Bunurile acestuia au fost puse sub sechestru

2,943 views

Avocatul argeșean Ilie Ionel, cercetat pentru trafic de influență, se află în arest la domiciliu. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, bunurile mobile și imobile ale acestuia sunt puse sub sechestru.

Iată și comunicatul DNA:În completarea comunicatului nr. 50/VIII/3 din 23 ianuarie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat, avocat în Baroul Argeș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În noaptea de 30.09.2019/01.10.2019, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins în mod direct de la o persoană, condamnată într-un dosar penal, în primă instanță, suma de 2.000 euro.

Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpat în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Pitești, care urmau să soluționeze apelul în dosarul penal în care era judecată persoana respectivă, și pe care ar fi promis că-i va determina să pronunțe o soluție favorabilă, de condamnare cu suspendare.

În același context, în ziua de 01.10.2019, în jurul orelor 19:00, inculpatul ar fi primit de la cumpărătorul de influență suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului, până la concurența sumei de 5.000 lei, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre Curții de Apel Pitești cu propunere de a se menține măsura preventivă și asiguratorie dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Comments

comments