Avertizare de vreme rea! Poliția Argeș atenționează șoferii, dar şi pietonii

996 views

Avertizare de vreme rea! Poliția Argeș atenționează șoferii, dar şi pietonii. Conform avertizării meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în perioada 23 octombrie, ora 22.00 – 24 octombrie, ora 22.00 în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.î

În aceeași perioadă, în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, în jonele joase de relief, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

Pentru o călătorie în siguranţă, în contextul avertizării meteorologice, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş vă recomandă:

Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă și să își echipeze autovehiculul corespunzător.

De asemenea, pe timpul călătoriei cu autovehiculul, le recomandăm şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în siguranţă şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de ploaie sau ninsoare, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen. Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

Totodată, le recomandăm păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum şi evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.

Conducătorii auto sunt obligați să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă atunci când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Asigurați-vă că instalațiile de degivrare și dezaburire ale autovehiculului funcționează în parametri. Pe timpul deplasării atât parbrizul cât și geamurile laterale ale autovehiculului trebuie menținute curate pentru o mai bună vizibilitate.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

Comments

comments