Autostrada Piteşti – Sibiu va merge pe Valea Topologului. S-a stabilit traseul Piteşti – Sălătrucu

Încă 18 km din autostrada Sibiu-Piteşti au fost deja confirmaţi.

De la Bârseşti – Tigveni, aceasta urcă Sălătrucu trecând prin satul Vâleni, pe Valea Topologului la poalele munţilor Făgăraş. Este de presupus că autostrada va continua pe Valea Topologului până la intrarea în judeţul Vâlcea, prin Perişani.

Ultimul segment pentru care a fost stabilit traseul este Văleni (comuna Sălătrucu) – Curtea de Argeş.

În urmă cu 3 luni, şefii de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) bătuseră în cuie traseul pentru alţi aproape 47 de kilometri de şosea rapidă, respectiv pentru tronsoanele Piteşti – Curtea de Argeş şi Sibiu-Boiţa.

Practic în momentul de faţă, este cunoscut 53% din traseul viitoarei autostrăzi, prima care va trece Carpaţii. Investiţia este estimată la 1,6 miliarde de euro şi prevede inclusiv reabilitarea drumului naţional Câmpulung – Râmnicu Vâlcea şi legarea municipiului Râmnicu Vâlcea de autostradă.
Studiul de fezabilitate ar trebui să fie gata la sfârşitul anului. Autorităţile estimează că şoferii vor putea circula pe autostrada Sibiu-Piteşti în 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here