Ministerul Finanțelor va finaliza, în următoarele două săptămâni, modificarea sistemului de taxe și impozite, jalon extrem de important din PNRR și care condiționează primirea banilor din planul discutat cu UE.
Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, a anunțat că va prezenta oficial planul în fața Comisiei Europene în luna aprilie.
Impozitul auto se numără printre domeniile vizate de schimbări majore. Mașinile vechi și poluante vor avea taxe mult mai mari. De exemplu, un proprietar de autoturism cu norma de poluare Euro 2, vechi de 20 de ani, va avea de plătit de la aproximativ 160 de lei în prezent, un impozit anual de 1.900 de lei. Pe de altă parte, mașinile prietenoase cu mediul ar putea beneficia de scutiri de taxe sau de impozite foarte mici.
Noua reformă va aduce modificări și pentru impozitele pe proprietăți. Guvernul analizează mai multe variante, printre care:
- Impozitarea în funcție de zona în care se află locuința;
- Valoarea reală a proprietății;
- O grilă notarială actualizată.
Plățile digitale și taxele pentru transportatori sunt și ele vizate de modificări. Accentul se pune pe reducerea plăților în numerar. De exemplu, amenzile vor putea fi plătite direct polițistului printr-un cod QR. De asemenea, TIR-urile ar putea plăti rovinieta în funcție de kilometrii parcurși, similar cu sistemele din alte state europene.
Eliminarea facilităților fiscale este încă în discuție. Guvernul trebuie să decidă dacă va elimina complet facilitățile fiscale, așa cum cer Banca Mondială și Comisia Europeană. După ce s-au eliminat scutirile de impozit pentru IT, construcții și agricultură, singura facilitate rămasă este deducerea de 300 de lei din salariul minim, care ar putea fi și ea eliminată.
Noua reformă fiscală ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Până atunci, România trebuie să finalizeze detaliile și să trimită planul la Comisia Europeană pentru a putea accesa fondurile din PNRR.