Au fost publicate rezultatele repartizării computerizate a elevilor la liceu!

Elevii care au susținut Evaluarea Națională 2024 au aflat la ce liceu au fost admiși. Repartizarea s-a făcut computerizat, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. Rezultatele s-au publicat pe platforma dedicată a Ministerului Educației. Vezi AICI rezultatele.  

Elevii pot verifica listele cu repartizarea pe fiecare județ în parte, precum și lista locurilor care au rămas libere.

De joi, 25 iulie, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului, în funcție de programul de lucru comunicat de fiecare liceu.

La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, au participat numai elevii care au susținut evaluarea națională.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă si au susținut evaluarea națională la limba si literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.