Atenționare meteorologică: Vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină

COD GALBEN. Zone afectate: Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei

În intervalul 17 aprilie – 18 aprilie, ora 20.00, în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei, precum și în sud-estul Transilvaniei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului cu rafale în general de 60…70 km/h, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 45 l/mp.

Vântul va avea local și temporar intensificări, miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, iar joi (18 aprilie) mai ales în sud. Pe crestele montane vor fi rafale de peste 70 km/h. Vremea se va răci în toată țara, iar la altitudini de peste 1500 m vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.