Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 14:00, circulația este restricționată a doua bandă pe autostrada A1 București-Pitești, sensul de urcare, la kilometrul 113+400 de metri, în apropierea municipiului Pitești, județul Argeș, pentru a permite înlocuirea parapetului metalic avariat.

Totodată, astăzi, în intervalul orar 09:30 – 16:00, pe sensul către Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, între kilometrii 31 – 28, pe raza localității Bolintin Deal, județul Giurgiu, au loc lucrări de reparații la partea carosabilă. Astfel, până la finalizarea lucrărilor, banda numărul 1 este restricționată.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

Comments

comments