Atenție, români! MAE, avertisment pentru cei care pleacă în vacanță în Bulgaria sau Grecia

Fie că ați ales ca destinație de vacanță Bulgaria, fie că o tranzitați spre destinație, MAE informează toți cetățenii români care vor să călătorească pe teritoriul Bulgariei, cu destinația Grecia, pe ruta Ruse – Yablanitsa – Sofia – Kulata, că în perioada 30 mai – 2 iunie, în intervalul orar 22:00-06:00, autorităţile bulgare vor opri circulaţia rutieră prin tunelul Vitiniya situat pe autostrada Hemus, pe sectorul de drum care leagă Sofia de Yablanitsa (segment al rutei Sofia-Ruse).

Măsura vine chiar în minivacanța de Rusalii și e luată pentru repararea și îmbunătăţirea situaţiei echipamentelor de siguranţă, lucrări care au drept scop final îmbunătăţirea nivelului de siguranţă a circulaţiei rutiere. Pe timpul zilei, în intervalul orar 06:00-22:00, doar autoturismele şi mijloacele de transport cu masa totală de până la 12 tone vor putea trece prin tunelul Vitiniya, prin corpul/braţul care asigură în mod normal traficul către Sofia, în condiţii de restricţii privind circulaţia rutieră – circulaţie în ambele sensuri, cu câte o bandă pe fiecare sens de mers.

Mijloacele de transport cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Sofia către Varna sau Ruse vor circula pe următorul traseu ocolitor prestabilit: circulaţia va fi deviată de la nodul rutier ‘Vitinska reka’ din dreptul kilometrului 30 al autostrăzii pe drumul I-1 Sofia-Botevgrad, iar la legătura/joncţiunea temporară din dreptul km 35 va fi redirijată pe autostrada Hemus prin nodul rutier ‘Botevgrad’ din dreptul km 47 al autostrăzii.

Mijloacele de transport cu masa totală sub 12 tone care se deplasează dinspre Sofia către Varna sau Ruse vor circula pe următorul traseu ocolitor prestabilit: circulaţia va fi deviată de la nodul rutier ‘Vitinska reka’ din dreptul km 30 al autostrăzii pe drumul I-1 Sofia-Botevgrad, iar la legătura/joncţiunea temporară din dreptul km 39 va fi redirijată pe autostrada HEMUS prin legătura etapizată ‘Ribni vir’.

Mijloacele de transport cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Ruse sau Varna către Sofia vor circula pe următorul traseu ocolitor prestabilit: circulaţia va fi deviată în dreptul kilometrului 35 prin legătura/joncţiunea temporară pe drumul I-1 Botevgrad-Sofia. Traficul se va conecta din nou la autostradă la intersecţia ‘Vitinska reka’ din dreptul kilometrului 30.

Pentru autocamioanele cu masa peste 12 tone au fost prestabilite următoarele trasee ocolitoare: traseul obligatoriu pentru mijloacele de transport cu masă mai mare de 12 tone, care se deplasează pe direcţia Vidin-Sofia din regiunile Vidin, Montana şi Vratsa către Sofia, este: drumul I-1 – drumul II-16 prin satul Rebarkovo-Svoge-Sofia, iar pentru cele care se deplasează din regiunile Vidin şi Montana către Sofia – drumul II-81 Pasul Petrohan.

Traseul alternativ pentru mijloacele de transport cu masă mai mare de 12 tone, care se deplasează din regiunile Gabrovo, Veliko Tarnovo şi Ruse către Sofia, este: drumul I-5 Byala-Veliko Tranovo şi Ruse către Sofia este: drumul I-5 Byala-Veliko Tarnovo – drumul II-55 Pasul Republica-autostrada TRAKIA-Sofia.

Traseul alternativ pentru mijloacele de transport cu masă mai mare de 12 tone, care se deplasează din regiunile Lovech şi Pleven către Sofia este: drumul II-35 Lovech-Pleven, drumul II-13 Pleven-Kneja-Borovan, drumul II-15 Borovan-Vratsa, drumul I-1 Vratsa-sat Rebarkovo, drumul II-16 sat Rebarkovo-Svoge-Sofia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.