Pe 11 februarie, la ora 02:32, ora României, va avea loc prima eclipsă a anului, o eclipsa de penumbră, cu Luna la 22 Leu 28, care face parte din ciclul Saros 114. Pentru România eclipsa se produce cu Luna în Casa diplomației și a relațiilor externe, conjunctă cu Nodul Nord. Posibil ca România să impună străinătății recunoașterea programelor economice și sociale pe care le va adopta, chiar dacă vor mai fi cârcotași, de astă dată se pare că România va avea ultimul cuvânt spre satisfacția populației. Putem afla despre o serie de alianțe mai mult sau mai puțin îndrăznețe, tratate comerciale așteptate, despre problemele în căsătorie sau divorțul unor persoane cunoscute dar și despre hotărâri care vizează statutul femeii și situațiile de agresiune împotriva acestora sub toate formele ei.

Pe 26 februarie, la ora 16:58, se va produce o eclipsă de Soare inelară, cu Soarele conjunct cu Luna la 8 Pești 12  și face parte din ciclul Saros 140. Pentru România eclipsa se va produce la nivelul Casei identității naționale amplificând prin qvadrupla conjuncție Soare – Lună – Neptun – Nodul Sud componenta afectivă în urma unor declarații ale guvernanților la adresa poporului, ceea ce ar putea stârni un val de proteste. Casa 1 reprezintă națiunea sau grupului ca întreg, țara și locuitorii săi și de multe ori, starea fizică a populației. Vărsătorul este reprezentativ pentru imaginea de sine, corespunde miturilor sociale și caracteristicilor naționale. Eclipsa de Soare în această casă vizează – afacerile interne, populația din orașe, condițiile generale de trai, determină psihologiea maselor și opiniile la nivel local.

Pe 7 august 2017, vom avea parte, în jurul orei 20:10, de o eclipsă parțială de Lună, cu astrul nopții la 15 Vărsător 25. Eclipsa face parte din seria Saros 119. Vom constata că dușmanii nu dorm ci stau la pândă, Luna este în Casa a 12-a. Mă gândesc nu cumva România să fie din nou ultima roată de la căruță în procesul socio-politico – economic european, să nu fie din nou amânată sau exclusă de la o serie de drepturi comunitare. Eclipsa vizează sistemul sanitar, modul cum se aplică legea, orice spațiu coercitiv – instituții cu caracter punitiv, locuri care semnifică izolarea sau detenția, organizațiile de caritate, acțiunile secrete precum și agențiile guvernamentale sub acoperire dar și dușmanii neștiuți. Putem primi confirmarea asupra unor lucruri pe care doar le bănuiam sau omenirea află secrete nu tocmai plăcute legate de sănătate, activități teroriste, luarea de ostatici. Ies la lumină acțiunile de manipulare ale unora,  probleme legate de drepturile omului, acțiuni care vizează criminalitatea și penitenciarele, lumeaa treia, activitățile de spionaj, tetrele de război sau condițiile unui exil sub acoperire.

În sfârșit pe 21 august 2017 va avea loc ultima eclipsă din an, o eclipsă totală de Soare, la ora 20:30, cu Soarele la 28 Leu 52. Eclipsa face parte din seria Saros 145. Sunt vizate relațiile de afaceri și cele contractuale. Acum vorbim despre relațiile României cu celelalte state din UE și despre semnarea unor tratate prea mult timp amânate.

Comments

comments