Asistenta medicală de la Urgenţa Spitalului Judeţean care şi-a permis să ţipe la pacienţi, penalizată cu 10% din salariu şi mutată pe altă secţie

Marți, 12 septembrie, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a convocat conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești, respectiv pe managerul interimar Aurelian Gheorghe și pe directorul medical dr. Adrian Stoiculescu, cu privire situațiile create de abaterile de la actul medical și de comportament ale unor reprezentanți ai personalului unității sanitare.

Astfel, președintele Consiliului Județean Argeș a recomandat conducerii SJU Pitești să dispună întrunirea comisiei de etică și disciplină, care să analizeze condițiile în care s-a produs decesul unei paciente care prezenta și probleme cardiace, internată la Spitalul Județean de Urgență Pitești, precum și situația etică și profesională a medicului specialist cardiolog care a examinat această pacientă, respectiv dr. Dinu Iorgoveanu.

Cu această ocazie, au fost discutate și măsurile luate în cazul asistentei medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Pitești care a avut o atitudine necuviincioasă luna trecută, comisia de etică a Spitalului Județean de Urgență Pitești dispunând, în urma anchetei desfășurate, sancționarea prin mutarea acesteia la o altă secție a spitalului și penalizarea cu 10 % din salariu, pentru o perioadă de 3 luni.

”€Consider că asemenea comportamente umbresc imaginea corpului medical și a Spitalului Județean de Urgență Pitești, aducând prejudicii atât cadrelor medicale, cât și pacienților, aceste situații deturnând adevărata misiune a celor care au depus jurământul de a salva și trata, îndatorirea morală în exercitarea meseriei personalului medical față de omul bolnav. Facem toate eforturile pentru a asigura desfășurarea în bune condiții ale actului medical, atât din punct de vedere administrativ, al dotărilor, cât și al resursei umane, însă nu putem tolera ca din cauza unor astfel de situații, care țin de moralitate și de empatia față de pacient, să aibă de suferit întreaga comunitate. Am recomandat conducerii Spitalului Județean de Urgență Pitești aplicarea tuturor măsurilor ca astfel de cazuri să nu se mai repete ” a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu.

În ce priveşte pacienta care a în urmăc cu câteva zile la Judeţean, familia acuză medici că au plimbat-o între secţii fără a-i acorda asitenţă medicală corespunzătoare şi că s-au comportat extrem de urât. Cardiologul, susțin rudele femeii, a avut un comportament inuman: a ţipat la acestea, a aruncat cu fisa medicală şi nu a vrut să o interneze pe motiv că electrocardiograma a ieșit bine și că femeia se simte ca la 20 de ani, şi că va muri tot din cauza problemelor de inimă, dar nu acum. De asemenea, un pneumolog este acuzat că nu s-a implicat, întreband-o pe fiica femeii daca nu ar fi mai bine decât să trăiască în suferința să „plece” pe drumul ei. Pacienta, Elena Răducescu ar fi împlinit 67 de ani peste câteva zile. Cunoscută cu afecțiuni cardiace de aproximativ 25 de ani, aceasta s-a simțit rău, iar familia a adus-o la spital. După câteva zile a fost externată, medicii considerând că este clinic sănătoasă. Pe 31 august, pitesteanca a ajuns din nou la Spitalul Județean Argeș. De această dată, susțin rudele acesteia, a fost pasata de pe o secție pe alta.

Răducescu Marin, sotul femeii, și despre alte nereguli din spital: soției sale i-au fost furați banii din portofel şi i-a fost găsit un vierme în gură. După înmormântare, rudele femeii care ar mai fi trăit, susțin acestea, dacă era tratată cum și de cine trebuie, vor depune plângeri împotriva celor doi medici, cardiolog și pneumolog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.