Prin noua normă 23 aferentă legii RCA, aflată acum în dezbatere publică, Autoritatea de Supraveghere Financiară încearcă eliminarea tuturor limitărilor care vizau modul de stabilire a prețurilor pentru polița RCA.

ASF doreşte să limiteze comisioanele de intermediere în cazul poliţelor RCA şi să interzică modificarea tarifelor de primă mai devreme de 12 luni de la ultima modificare, fără excepţii. Vânzarea prin canale care presupun costuri mai mici, cum este cel online, va permite o reducere de preţ.

Astfel, ASF speră că, prin stimularea unei concurențe acerbe, vânzătorii de polițe RCA vor reduce tarifele.

ASF propune şi abrogarea unui articol care interzicea oferirea de avantaje colaterale la pachet cu poliţa RCA. Astfel, firmele de asigurare vor putea, de exemplu, să ofere asistenţă rutieră clienţilor sau asistenţă juridică. Există posibilitatea, de asemenea, ca şoferii care cumpără RCA să primească reduceri pentru alte tipuri de poliţe, cum este cea CASCO.

Comments

comments