Când un Arhiepiscop de talia celui de la Argeş se gândeşte să-şi scrie testamentul, este clar că, în sipetele Scaunului, se găsesc valori ce nu trebuie pierdute. Scrierea unui testament nu este, neapărat, semn de tulburare, deşi grija pentru veşnicie se numără printre căile înţelepte ale unui monah, ci, mai degrabă, o nevoie. Aceea de a vorbi lumii despre tezaurul care i-a fost  hărăzit a‑l cunoaşte.

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte /  Decât un nume adunat pe-o carte”

Cu aceste două versuri din poezia „Testament” a lui Tudor Arghezi, îşi începe ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, testamentul, care este scris deja.

Testamentul pe care Arhiepiscopul l-a scris în 2011 nu este primul. Cel iniţial datează din 1987, când înaltul prelat pleca în ascultare de sine la o mănăstire şi nu ştia dacă se va mai întoarce din sihăstria aşezată într-un vârf de munte, pe marginea unei prăpăstii. Atunci Calinic a avut orgoliul sau viziunea să-şi scrie primul testament, deşi nu avea de lăsat decât câteva cărţi.
Ce va conţine, de această dată, documentul, al cărui autor este cea mai înaltă faţă bisericească din Argeş, am aflat chiar de la ÎPS Calinic, care ne-a dezvăluit, în exclusivitate: „Cea mai mare bogăţie a mea sunt cărţile pe care le-am scris şi pe care le-am lăsat, prin testament, Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Tot Arhiepiscopiei noastre îi vor reveni şi cele 10 veşminte preoţeşti pe care le-am primit, de-a lungul timpului, iar cel mai drag îmi este cel pe care mi l-a oferit Biserica Macedoneană”.

Crucea din zidul Cotroceniului

Intuiţia că, la Argeş, sunt şi alte valori greu estimabile prin natura lor, s-a adeverit. Pe lângă podoabele bisericeşti, care vor rămâne, de asemenea, Arhiepiscopiei, ÎPS Calinic a vorbit prima oară public despre obiectele cele mai preţioase: „Toate podoabele sunt valoroase, dar obiectul cel mai valoros este o cruce din lemn, din secolul al XIX-lea, pe care Patriarhul Ierusalimului i-a făcut-o cadou Regelui Carol I, ca semn de mângâiere pentru moartea fiicei sale, Maria. Dată fiind semnificaţia acestei cruci, ea este păstrată cu mare grijă în seiful Arhiepiscopiei.

Împrejurarea în care a ajuns această cruce la mine este, de asemenea, foarte specială: la restaurarea Mănăstirii Cotroceni, după cutremurul din 1977, un meşter care bocănea pereţii, a auzit, din zid, o voce: „Scoate-mă de aici”. În prima fază, omul s-a speriat şi a crezut că i s-a părut, numai că, a doua zi, aceeaşi voce s-a auzit din nou, din acelaşi loc. Convins, de această dată, că se află ceva în zidul mănăstirii, meşterul a luat târnăcopul şi a început să spargă în acel loc. Înăuntru, a dat de o nişă, iar în ea se afla această cruce pe care meşterul, argeşean la origine, i-a dat-o unchiului său, preot în Argeş. De la acest preot am eu această cruce.
Un alt obiect de mare valoare pe care-l mai conţine testamentul meu este un manuscris pe pergament, care i-a aparţinut Reginei Elisabeta a României. Ar mai fi ceva odoare pe care le-am trecut în testament, însă nu le pot dezvălui acum, din motive lesne de înţeles”, ne-a declarat ÎPS Calinic.

Comments

comments