Pe de 1 noiembrie, în Paraclisul Seminarului de la Roman, elevii seminariști și profesorii, au participat la o întâlnire duhovnicească, prilejuită de lansarea cărții: Scrisoarea lui Dumnezeu a Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Calinic.

Calinic a făcut o prezentare a cărții, subliniiind că acest volum are menirea de a împlini, tocmai îndemnul Sfântului Apostol Petru: „creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos” (II Petru 3, 18), bineștiind că „Cel ce crede în Mine are viață veșnică” (Ioan 6, 47).

În finalul cuvântului, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat pe elevii seminariști: „Să-L căutăm și noi pe Hristos și aflându-L, după cum L-a aflat și Sfântul Andrei Apostolul neamului nostru, să mărturisim semenilor că am găsit pe Mesia și să-i aducem la El”.
Au urmat întrebări din partea tinerilor, la care cei doi ierarhi au răspuns, după care toți cei prezenți au primit câte o carte scrisă de Arhiepiscopul Calinic.

Comments

comments