În 1938, Argeșul își întindea granițele până la Miercurea Ciuc și Dunăre! Brașovul, Sfântu Gheorghe, Buzău și București aparțineau de Argeș

30,772 views

De-a lungul istoriei sale, Argeşul a trecut prin şapte reorganizări administrativ-teritoriale, însă de fiecare dată şi-a păstrat „identitatea statală”, indiferent că s-a numit judeţ, ţinut sau regiune.  Vă prezentăm în continuare toate etapele reorganizării administrativ – teritoriale prin care a trecut România, implicit şi Argeşul, ţinut care, în 1938, îşi întindea graniţele până la Miercurea Ciuc şi Dunăre.

Argeşul, judeţ istoric

Sfârşitul Primului Război Mondial şi Marea Unire de la 1918 au definitivat conturul României Mari, iar „Legea de unificare administrativă”, din 1925, stabilea ca, începând cu 1 ianuarie 1926, teritoriul ţării să fie împărţit în 71 de judeţe, cunoscute şi astăzi drept „judeţele istorice” ale României. Printre cele 71 de judeţe se număra şi Argeşul, care cuprindea o mare parte din actuala suprafaţă şi o bucată însemnată din vestul judeţului Vâlcea. Se învecina la Nord cu judeţele Făgăraş şi Sibiu, la Est cu judeţele Muscel şi Dâmboviţa, la Vest cu Oltul şi Vâlcea, iar la Sud cu Teleorman şi Vlaşca. Conform datelor recensământului din 1930, populaţia judeţului Argeş era de 257.378 de locuitori.

În 1938, Ţinutul Argeşului îşi întinde graniţele până la Miercurea Ciuc şi Dunăre

În 1938, Constituţia impusă de regele Carol al II-lea a denaturat sensul istoric al împărţirii teritoriului românesc, reorganizând ţara după modelul fascist italian, introducând o nouă formă administrativă: ţinutul. Conform Legii administrative din 14 august 1938, au fost formate 10 ţinuturi, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai multe judeţe, fără a se mai ţine cont de criteriul istoric: Argeş, Crişuri, Dunării, Jiu, Mării, Mureş, Nistru, Prut, Suceava şi Timiş. Tot conform modelului fascist italian, judeţele din Transilvania, locuite preponderent de maghiari, au fost incluse în ţinuturi separate, încât procentul minorităţilor să fie cât mai redus în fiecare nouă unitate administrativă. Astfel, în Ţinutul Argeş au fost incluse 10 judeţe: judeţul Trei Scaune – actualmente Covasna – Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman şi Vlaşca.

1940 – Argeşul revine pe vechea vatră

După abdicarea lui Carol al II-lea, în 1940, în condiţiile în care România pierduse o mare parte din teritoriu în urma Dictatului de la Viena, regimul mareşalului Ion Antonescu trece la vechea organizare pe judeţe, cea din 1926, şi desfiinţează ţinuturile. Se reînfiinţează astfel 48 de judeţe din cele 71, deoarece Transilvania de Nord a fost înghiţită de puterea hortistă. În aceste condiţii, Argeşul revine pe vechea sa vatră istorică, cea stabilită la 1926.

1950 – Comuniştii transformă Argeşul în regiune

După răsturnarea guvernului Antonescu, la 23 august 1944, Uniunea Sovietică acceptă ca Transilvania de Nord să revină la Patria Mamă, numai că pune condiţia instaurării la Bucureşti a guvernului pro-comunist şi pro-moscovit condus de Petru Groza. În toamna lui 1950, România trece printr-o altă reorganizare administrativ-teritorială, în mai multe etape, de această dată după modelul sovietic. În prima etapă s-a trecut din nou la desfiinţarea judeţelor şi înlocuirea lor cu 28 de regiuni, printre care şi Regiunea Argeş, cea care îngloba oraşele Câmpulung, Curtea de Argeş, Piteşti, Slatina şi Găeşti.

1952 – Argeşul dispare, iar locul său este luat de Regiunea Piteşti

Doi ani mai târziu, în 1952, a fost pusă în practică cea de-a doua etapă de sovietizare a ţării, prin comasarea regiunilor de la 28 la 18. În această situaţie, dispare Argeşul ca regiune şi apare Regiunea Piteşti, care era compusă din raioanele Băbeni-Bistriţa, Costeşti, Curtea de Argeş, Drăgăneşti Olt, Drăgăşani, Găeşti, Horezu, Muscel, Piteşti, Potcoava, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Topoloveni şi Vedea. În ce priveşte noii vecini, Regiunea Piteşti se învecina la Nord cu Regiunea Stalin şi Hunedoara, la Est cu Regiunea Ploieşti, la Vest cu Regiunea Craiova, iar la Sud cu regiunea Bucureşti.

În 1960, se reînfiinţează Regiunea Argeş, iar în 1968 redevine județ

În 1960, se trecea la cea de-a treia etapă, iar numărul regiunilor a fost redus de la 18 la 16. Astfel dispare Regiunea Piteşti şi reapare Regiunea Argeş, care avea în componenţa sa judeţul Râmnicu Vâlcea, o bună parte din Olt şi Dâmboviţa. Asta până în 1968, când Argeşul, la fel ca şi celelalte judeţe ale ţării, trece printr-o nouă reorganizare, făcută de această dată de Nicolae Ceauşescu. În urma reorganizării din 1968, s-a revenit la împărţirea administrativ-teritorială a ţării pe judeţe. De atunci, totul a rămas neschimbat până în zilele noastre.

 

Comments

comments