Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice 𝗖𝗢𝗗 𝗣𝗢𝗥𝗧𝗢𝗖𝗔𝗟𝗜𝗨 și COD GALBEN, valabilă până duminică, 29 ianuarie, ora 10.00.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului, valabilă de vineri, 27 ianuarie, ora 10:00, până duminică, 29 ianuarie, la aceeași oră.
În sud-estul Transilvaniei va ninge, iar în zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea.
Potrivit meteorologilor, în județele Vrancea, Buzău și în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș va ninge abundent (35…50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.
RECOMANDĂRI
Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.
Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).
Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.
Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu traversați râurile prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro