Ieri, 10 iulie, a fost publicată Legea pentru reducerea cu 2 ani a vârstei de pensionare pentru pentru argeșenii din zona Pitești. Casa de Pensii Argeș a emis un comunicat de presă cu detalii privind aplicabilitatea acesteia.
„În MO nr.629 din 10.07.2023 a fost publicată Legea 212/2023 pentru modificarea art.65 alin. 5 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Intra in vigoare începând cu data de 13.07.2023 şi se aplică persoanelor care solicită înscrierea la pensie anticipată parţială după aceasta dată.
Potrivit acestui act normativ, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile {…} Piteşti din judeţul Argeş, {..} pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”
Aceasta modificare legislativă privește DOAR PENSIA ANTICIPATĂ PARȚIALĂ, astfel ca, începând cu data de 13.07.2023, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa 5 din Legea nr.263/2010 pot solicita înscrierea la pensie anticipata parţială FĂRĂ PENALIZARE, mai devreme cu 2 ani.
ATENȚIE – reducerea vârstei standard pentru pensia anticipată parțială, NU SE CUMULEAZĂ CU NICI O ALTĂ REDUCERE!
Persoanele interesate, vor depune impreuna cu cererea de inscriere la pensie anticipata partiala si adeverinta-tip eliberata de Serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor a municipiului Pitesti, conform anexei 5 din Normele de aplicare la Legea nr.263/2010”.
Si cei care au iesit?! Primesc ceva?!?
De ce nu spun ei mai pe romaneste, daca am lecrat in grupa deosebit de munca, si am o reducere de 6 ani, sa inteleg ca nu voi beneficia de astia 2ani !??? Pai asta este discriminare,abuz,hotie
Din acest comunicat eu inteleg urmatoarele:
1) Pitestiul este o zona in care efectele poluarii ( ind cauciucului, Petrochimia, in special) sunt remanente
2) se cam accepta ca putini dintre noi vor ajunge la vârsta pensionării standard
3) se accepta sa fie o pensie, dar numai anticipată. Nu cunosc diferența dar presupun ca este vorba de o pensie mai mai mica