Pe 20 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secţiei 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, și au reținut un bărbat de 35 de ani, din Cocu.

Din cercetări, s-a stabilit că în seara zilei de 19 mai, în jurul orei 18:30, cel în cauză a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Al. Gheorghe Stephănescu din Pitești, iar în urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză nu deține permis de conducere.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Comments

comments