Staționarea oamenilor în parcuri, locuri de joacă, spații de recreere și pe terenurile de sport este interzisă! Conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș, numărul 10 din 22.03.2020, primăriile au obligația de a lua măsuri pentru interzicerea staționării oamenilor în parcuri, locuri de joacă, spații de recreere și pe terenurile de sport, aflate în aer liber sau în incinte. Măsura a fost luată pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul COVID-19.

În plus, administratorii piețelor și operatorii economici din comerț sunt obligați să ia măsuri pentru evitarea aglomerației și păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru între cetățeni.

Redăm articolul Hotărârii nr. 10 prin care care se impun aceste măsuri:
“Art.4. (1) Pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, începând cu data prezentei hotărâri, autoritățile administrației publice locale vor dispune măsurile necesare în vederea interzicerii staționării publicului în parcuri, locuri de joacă, spații de recreere și pe terenurile de sport, aflate în aer liber sau în incinte.

(2) Administratorii piețelor agro-alimentare, precum și operatorii economici având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul și a căror activitate nu a fost suspendată potrivit Ordonanței militare nr.2/21.03.2020, vor proceda la monitorizarea/limitarea accesului persoanelor în spațiile destinate comerțului astfel încât să fie asigurate măsurile de conduită socială și prevenție – evitarea aglomerării, păstrarea distanței de cel putin 1 metru între cetățeni, purtarea măștii și a mănușilor de unică folosință de către personalul care deservește populația.”

Comments

comments