Argeș. Și-a șantajat concubina, care era căsătorită. Prins în flagrant când lua 5.000 de euro

Pe 5 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale – Biroul Operațiuni Speciale Pitești, au organizat o acțiune de prindere în flagrant, în cadrul unui dosar privind săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Din cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani ar fi pretins sume de bani pentru a nu dezvălui o relație extraconjugală pe care persoana vătămată o avea. În seara zilei de 5 mai, bărbatul a fost depistat în flagrant delict, în timp ce primea suma de 5.000 de euro de la persoana vătămată.

Ulterior, la domiciliul persoanei bănuite a fost efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă și suma de 8.000 de lei. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.