Începând 1 februarie, se vor putea deconta abonamente pentru transportul elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, pentru anul școlar 2023-2024.
Acest demers a fost întârziat până acum din cauza normelor legislative.
„În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean din data de 31.01.2024 s-a aprobat valoarea unitară medie la nivel național de 0,37 lei/km aferentă sumei forfetare lunare. Valoarea a fost stabilită și avizată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Cum am primit răspunsul am și introdus proiectul pe ordinea de zi, tocmai pentru a urgenta lucrurile, iar elevii și transportatorii să își poată recupera banii, sperăm inclusiv retroactiv” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Decontarea sumelor forfetare se face de către Ministerul Educației, prin Inspectoratele Școlare și școli.