Argeș. O locomotivă a luat foc. 20 de persoane s-au evacuat

În această dimineață, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locomotivă staționată în stația CF Golești, care transporta călători, pe relația București – Pitești. În urma incidentului, nicio persoană nu a suferit leziuni. Circulația feroviară nu a fost afectată, iar călătorii au fost preluați de alt tren către Pitești.

Incendiul a fost lichidat de către echipajele specializate ale ISU Argeș.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 330 din Codul Penal, (respectiv Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate – Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă ), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.

O locomotivă a luat foc. Pompierii de la Detașamentul Pitești și Garda de Intervenție Topoloveni intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locomotivă staționată în gara Golești din orașul Ștefănești. Este vorba despre o locomotivă la care erau remorcate trei vagoane, în interiorul cărora se aflau 20 de persoane, 17 călători și trei din rândul personalului, care s-au evacuat singure. Incendiul a fost lichidat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.