Argeş Mall – primul proiect de regenerare urbană din Piteşti

1,583 views

Piteștiul, ca multe orașe mari din România se confruntă cu probleme legate de infrastructura insuficientă și degradarea spațiilor construite, dispariția spațiilor verzi, a transportului public depășit, zone industriale dezafectate, spații urbane cu potențial, însă inconfortabile.

Cartierul Tudor Vladimirescu este primul exemplu de regenerare urbană din Argeș, ca urmare a celui mai mare proiect privat din ultimii 30 de ani și a structurii de relații public-privat dezvoltate pentru comunitatea locală – Argeș Mall.

Prime Kapital a venit cu o experiență largă din care Piteștiul poate învăța, iar autoritățile locale au hotărât să susțină cu maturitate și responsabilitate procesul de reabilitare și transformare, deoarece, pe lângă o schimbare estetică pozitivă, urmează o dezvoltare spațială durabilă și o perfectă încadrare a compexului Argeș Mall în Planul Urbanistic General Local.

Zona Sud a Piteștiului a început procesul flexibil de dezvoltare urbană prin dezbateri publice și consultări cu piteștenii și autoritățile, direct conectați cu nevoile zonei și orașului. Sectoare de intervenție sunt mediul economic, social, teritorial, de mediu, toate integrate în logica de dezvoltare globală.

Concret:
– prin construcţia pasajului rutier se va crea un acces facil între un cartier aproape central al Piteştiului şi restul oraşului, acestă investiţie nu va avea impact pe bugetul local, fiind finanţată din fonduri exclusiv private;

– va avea loc o regenerare urbană a unei zone industriale, poluante, care se află în stadiu avansat de degradare. Urmare acestei dezvoltari se va reda oraşului o zona de aproximativ 15 ha, atractivă social şi urbanistic;

– se va crea un pol social de atracţie modern, cu o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 55.000 mp, cu aproximativ 130 de spaţii comerciale. Va exista o zonă de entertainment cu un cinema modern cu 8 săli, spaţiu de joacă pentru copii, spaţiu de activităţi recreative pentru adolescenţi, un hypermarket.Toţi marii retaileri vor fi prezenţi în Argeş Mall.

– va avea loc o dezvoltare integrată armonios cu mediul înconjurător ce va pune în valoare zona lacului Prundu, o zonă aflată în prezent în paragină, care în lipsa unor investiţii de acestă natură va continua să se degradeze;

– îmbunătăţirea calităţii vieţii prin crearea acestui pol de atracţie într-un oraş reşedinţă de judeţ aflat în plină expansiune (inima industriei auto din România);

– se vor crea aproximativ 1.400 de locuri de muncă pe perioada operării şi în jur de 1.000 pe perioada construcţiei;

– activitatea industrială se va reloca cu păstrarea locurilor existente de muncă.

Prime Kapital este un dezvoltator, investitor și operator imobiliar activ în Europa Centrală și de Est. Cu o prezență amplă pe piața din România, Prime Kapital este integrat pe verticală. Echipa numără peste 200 de specialiști în domeniul imobiliar ce îmbină competențe multi-disciplinare și acoperă întregul lanț valoric, specific dezvoltărilor imobiliare, de la achiziția, designul și construcția proiectelor până la închirierea, vânzarea și administrarea proprietăților. Aceștia au realizat peste 30 proiecte imobiliare în ultimii 10 ani, în România și în Europa Centrală și de Est și toate au dus la dezvoltarea durabilă a comunităților și a economiei locale. Pentru mai multe detalii, accesați: www.primekapital.com

Comments

comments