Argeș. În această săptămână ajung în județ primele cinci microbuze electrice școlare, din cele 28

În această săptămână ajung în județ primele cinci microbuze electrice școlare, din cele 28! Primul microbuz școlar se află deja în parcarea C.J. Argeș pentru instruirea domnilor primari, iar următoarele patru vor fi livrate miercuri, 25 septembrie.

Primele cinci microbuze vor ajunge în Berevoiești, Călinești, Leordeni, Valea Mare Pravăț și Mihăești.

Restul vor fi livrate în tranșe de câte 10, în lunile octombrie și noiembrie în Micești, Schitu Golești, Stoenești, Cetățeni, Cocu, Hârtiești, Țițești, Ungheni, Mălureni, Aninoasa, Albeștii de Argeș, Bughea de Jos, Corbeni, Drăganu, Dragoslavele, Lerești, Merișani, Mușătești, Tigveni, Bughea de Sus, Budeasa, Moșoaia și Căteasca.

Microbuzele au fost achiziționate de către Consiliul Judetean Arges în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În plus, Consiliul Județean Argeș se află în procedură de achiziție, evaluare propunere tehnică, cu cel de-al doilea proiect, finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care vor fi achiziționate alte 17 microbuze școlare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.